Fundașul echipei CSC 1599 Șelimbăr, Ciprian Natea este realist - ”Este mai important să câștigăm jocurile oficiale”

Ciprian Natea este unul dintre cei mai vechi jucători de la CSC 1599 Șelimbăr, echipă pentru care activează încă din liga a III-a.  În acest sezon fundașul echipei sibiene a evoluat în 8 partide și  a marcat un gol.

Stpoerul a marcat două goluri în testul cu Alba Iulia și speră să repete evoluțiile bune și în jocurile oficiale. ”Mă bucur că am marcat cu Alba Iulia, e plăcut când marchezi, dar sper să o fac în meciurile oficiale. E bine să câștigăm în amicale, dar e mai important să o facem când jucăm pe puncte. A fost o perioadă în care ne-am pregătit bine, așteptăm să vedem rezultatele pregătirii în campionat, avem rezultate pozitive și în meciurile amicale, iar acestea ne dau un moral bun pentru ceea ce va urma, dar trebuie să ținem cu toții cont că doar prin muncă vom reuși să avem rezultate.”

Ciprian spune că a crescut în joc odată cu proiectul echipei din Șelimbăr. ” Mă simt foarte bine aici la Șelimbăr, consider că am crescut odată cu echipa și cu proiectul sportiv de aici și sper ca ascensiunea clubului nostru să nu se oprească aici. Locuiesc în Șelimbăr de ceva vreme și pot spune că mă simt parte din comunitate.”

”Putem fi sus, de noi depinde”

Primele două jocuri oficiale din acest an se anunță foarte dificile, în deplasare cu Iași, una din candidatele la promovare și acasă, pe Stadionul Municipal din Sibiu,  cu Dinamo București. ”Ne așteaptă trei meciuri destul de grele, primul în deplasare cu Poli Iași, o echipă care nu a pierdut acasă și încercăm să scoatem cât mai mult de la fiecare meci. Nu cred că se pune problema de retrogradare, campionatul este strâns și dacă vom lega două victorii putem fi sus, dar asta depinde doar de noi. Meciul cu Dinamo pe pe noua arenă din Sibiu este un moment special, putem spune spune că jucăm pentru prima dată acasă după foarte mult timp și e o motivație suplimentară pentru toți, dar să nu uităm că până la meciul cu Dinamo va trebui să întâlnim Poli Iași, cred că nu trebuie să uităm acest aspect” a sublinat Ciprian Natea.

Ultima oră