Febra la copii. Cauze și tratament

Febra mare la copii mereu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru părinți. Este suficient ca termometrul să indice valoarea mai mare de 37 și părinții intră în panică.

În afară de faotul că este un moment de îngrijorare al părinților, reprezintă și un simptom care ne indică necesitatea de a evalua starea de sănătate a copilului. Părinții trebuie să cunoască că cifrele nu sunt cele mai importante. Este imperios de evaluat cum se simte copilul, este galeș sau vioi, acuză ceva dureri, refuză alimente sau vomită, are extremitățile reci sau calde. Sunt mulți indici care ne pot ajuta să punem diagnosticul corect, ținând cont de toate detaliile în ansamblu.

De la ce temperatură aveți febra? De obicei, febra definește o creștere a temperaturii centrale (măsurată rectal) la peste 38 grade C.

Cauzele febrei

Principalele cauze ale febrei se pot diviza în două categorii:

  • Infecțioase
  • Neinfecțioase

Cele mai des întâlnite la copii sunt cauzele infecțioase, precum cele virale cât și bacteriene. Totuși 90% de cauze revin infecțiilor virale.

Infecțiile virale cel mai frecvent întâlnite sunt:

  • Gripa (care se manifestă prin frisoane, dureri de cap, oboseală generală, dureri musculare, tuse);
  • Infecții ale tractului respirator superior (de ex: răceala comună manifestată prin nas înfundat, dureri de gât, tuse);
  • Infecții digestive ( care se manifestă prin diaree, vărsături, dureri de stomac);
  • Boala gură-mână-picior (erupție cutanată sub formă de vezicule pe tălpi, palme, mucoasa bucală și limbă);

Mai puțin frecvente sunt infecțiile bacteriene:

  • Infecțiile tractului urinar;
  • Pneumonia;
  • Infecții ale rinichilor;

Simptomele febrei

Copii pot prezenta diferite simptome pe măsură ce febra crește. Așadar, febra la bebeluși se poate manifestă prin:

  • Nu se hrănesc normal;
  • Agitație, iritabilitate sau dimpotrivă, letargie;
  • Plâns:
  • Modificări ale obiceiurilor de alimentație sau somn;
  • Respirație rapidă;

La copii mai mari, care deja pot vorbi, pot apărea următoarele simptome:

  • Dureri de cap;
  • Stare de disconfort;
  • Stare de insomnie sau somnolență;
  • Dureri la nivelul corpului;
  • Agitație;
  • Pofta de mâncare scăzută;

Remedii pentru febră la copii

Valoarea febrei la care părinții ar trebui să se alarmeze depinde foarte mult de simptomele asociate, vârta copilului și de statusul bolilor cronice de care copilul poate suferi.

Dacă febra copilului este mai joasă de 38 grade C, atunci nu este nevoie să administrăm medicamente care scad febra, ea va dispărea de la sine prin consumul de multe lichide și odihna copilului.

Cu ce scădem febra la copii în cazul temperaturii mai ridicate?

Cea mai comună metodă include antipiretice, care se administrează în dependență de greutatea și vârsta copilului. Ele sunt reprezentate sub formă de siropuri și supozitoare pentru febră la copii. Sirop cu gust plăcut de căpșuni, fără alcool sau zahăr, care poate fi administrat de la vârsta de 2 luni, este Panadol Baby.

Alte metode utile pentru a scădea rapid febra la copii sunt:

  • Împachetări pentru febra la copii – înfășurați copilul cu un cearșaf sau prosop umezit cu apă căduță, care trebuie să fie ușor mai rece decât temperatura corpului celui mic. Se pot efectua și împachetări pentru febră la bebeluși.
  • Băiță călduță (aproximativ 37 grade) poate ajuta la scăderea temperaturii corpului;
  • Hidratare intensivă și îmbrăcăminte ușoară;

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică