Medicii au transmis un semnal de alarmă după ce au observat că un nou virus se răspândește rapid printre copii, fiind vizați în special cei cu vârste fragede.
Este vorba despre adenovirus, care are simptome similare cu o infecție respiratorie: febră, vărsături, ochi roșii sau tuse. Dacă prin tratament simptomatic starea copilului nu se ameliorează în câteva zile, părinții sunt sfătuiți să meargă la spital, relatează portalul de știri ziare.com.
Copiii pot avea nevoie de internare în cazul în care apar complicații și fac bronşiolită, pneumonie sau chiar conjunctivită, la care pot ajunge predominant bebelușii.
Acest virus se transmite foarte uşor în comunităţi, acolo unde cei mici împart lucruri personale – grădiniţă, şcoală sau chiar creşă. Este foarte important ca părinţii să fie atenţi la igiena copiilor şi să se asigure că se spală foarte bine cu apă şi săpun. Circa 10-15% dintre copiii care se prezintă la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului sunt infectați cu adenovirus.