Antrenorul CSC 1599 Șelimbăr, Claudiu Niculescu, mulțumit de jucătorii săi - ”Putem face performanță împreună”

Antrenorul echipei CSC 1599 Șelimbăr, Claudiu Niculescu speră ca jucătorii săi să fie la capacitate maximă la primul meci oficial din acest an, pe 25 februarie, la Iași, cu Poli. 

Antrenorul CSC 1599 Șelimbăr, Claudiu Niculescu, mulțumit de jucătorii săi - ”Putem face performanță împreună”

CSC 1599 Șelimbăr va evolua în deplasare în primul meci oficial din acest an, cu Poli Iași, una din principalele favorite la promovare, iar ulterior va întâlni Dinamo București, într-un meci care va avea loc pe stadionul ”Municipal” din Sibiu.

Antrenorul formației sibiene, Claudiu Niculescu le-a mulțumit ”călăreților roșii” pentru abnegația și sacrificiul dovedit în pregătiri. ”Urmează încă o săptămână  în care vom lucra intens atât fizic, cât și tactic, o săptămână pe care o vom încheia cu un meci amical cu CSM Slatina și sper să fim cu toții pregătiți sută la sută la ora primului meci din campionat și să nu mai avem probleme de sănătate. Băieții au dat dovadă de abnegație și de sacrificiu, au fost înțelegători că s-au pregătit doar pe suprafețe sintetice de joc și țin să le mulțumesc pentru asta. Modul în care s-au pregătit îmi dă încredere că ușor, ușor formăm acel grup unit de care avem nevoie pentru a face performanță împreună”, a spus Claudiu Niculescu.

CS Comunal Șelimbăr a disputat în această iarnă patru amicale, pe care le-a câștigat: 2-0 cu SCM Râmnicu Vâlcea (Liga 4 Vâlcea), 2-1 cu Metalurgistul Cugir (Liga 3), 4-0 cu CSC Dumbrăvița (Liga 2) și 5-2 cu CSM Unirea Alba Iulia (Liga 3). Până la startul Ligii a II-a, echipa lui Claudiu Niculescu mai are de disputat amicalul cu CSM Slatina, pe 18 februarie, în care se vor face ultimele retușuri înainte de jocul de la Iași.

Tehnicianul CSC Șelimbăr a fost nemulțumit de cele două goluri încasate cu Unirea Alba Iulia.  ”Sunt destul de mulțumit de cum au arătat băieții în aceste meciuri amicale au încercat, pe cât a fost posibil în această perioadă, să pună în practică ceea ce am exersat la antrenamente. Bineînțeles că au fost și aspecte care nu m-au mulțumit, dar care se pot regla, mai avem două săptămâni, mai avem de muncit, dar per total a fost o perioadă bună până în acest moment. M-au nemulțumit cele două goluri încasate cu Unirea Alba Iulia, dar sper că vom regla aceste aspecte până la primul meci”, a declarat Claudiu Niculescu.

Marele minus din perioada de pregătire este reprezentat de accidentările suferite în jocurile amicale de Visic și Manole. Dacă Mircea Manole ar putea reveni pe teren în circa o lună, Visic ar putea rata a doua parte a acestui sezon, dacă diagnosticul medicilor va fi ruptură de ligamente.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică