UPDATE: Bărbat decedat în parcarea supraetajată din Hipodrom

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a murit, joi după-amiază, în parcarea supraetajată din cartierul Hipodrom. Omul a fost găsit în stare de inconștiență de medicii și pompierii care s-au deplasat la fața locului pentru a-l ajuta. Din păcate, acesta nu mai prezenta semne vitale, astfel că a fost constatat decesul. 

UPDATE 2

Sursele Ora de Sibiu spun că decesul bărbatului ar fi survenit în jurul orei 09:00. Femeia de serviciu l-ar fi observat nemișcat, în camera tehnică, dar a crezut că doarme. Abia la ora 12:45 a fost anunțată poliția de către un trecător. „Femeia de serviciu l-a văzut la ora 09:00, dar credea că doarme. Era căzut cu fața în jos și cu capul pe ușă. La ora 12:45 eu am trecut prin parcare și l-am văzut, așa că am sunat la 112”, spune persoana care a alertat poliția.

UPDATE 1

Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 13:00 despre faptul că bărbatul se află în stare de inconștiență. Aceștia s-a deplasat în parcare, acolo unde l-au descoperit pe agentul de pază, decedat în camera tehnică.

„Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu s-au deplasat la locul indicat, unde au constatat că, în camera tehnică a parcării supraetajate din cartierul Hipodrom, se află trupul neînsuflețit al unui bărbat, agent de pază, un sibian în vârstă de 50 de ani, al cărui deces a fost pronunțat de echipajul medical care a intervenit în urma sesizării. Din primele cercetări efectuate nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni cu violență”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Trupul bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu pentru lămurirea circumstanțelor în care a survenit decesul bărbatului.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Pompierii au anunțat că au fost solicitați să intervină în parcarea supraetajată din Hipodrom pentru a ajuta un bărbat aflat în stare de inconștiență. „ISU Sibiu a intervenit de urgență pe strada Nicolae Iorga în parcarea supraetajată, cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD cu medic pentru a acorda îngrijiri medicale unei persoane inconștiente”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

La fața locului salvatorii au găsit o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 50 de ani, fără semne vitale. Medicul a fost nevoit să declare decesul acestuia. Cazul a fost preluat de organele abilitate.

Sursele Ora de Sibiu spun că bărbatul decedat era paznicul parcării. Nu sunt suspiciuni în ceea ce privește decesul, el survenind pe fondul unor afecțiuni medicale.

Revenim cu detalii.

Ultima oră