Moțiunea simplă împotriva ministrului de Afaceri Interne Lucian Bode a fost respinsă în Camera Deputaților. Au fost 90 de voturi “pentru”, 189 “contra” şi o abţinere.
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, care a fost dezbătută luni în plen. Au fost 90 de voturi “pentru”, 189 “contra” şi o abţinere, relatează Rfi.
Semnatarii moţiunii “România merită mai mult decât hoţi în funcţii publice” susţin că, prin acest demers, au urmărit să atragă atenţia asupra “întârzierii nepermise într-o funcţie guvernamentală a unui om care nu o merită”, aşa cum “nu-şi merită titlul academic” sau “respectul oamenilor care au muncit cinstit în România”., potrivit Agerpres. USR și Forța Dreptei au depus o moțiune similară împotriva lui Bode și în precedenta sesiune parlamentară, și atunci fără succes.
Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca anunța la sfârșitul lunii ianuarie că teza de doctorat a lui Lucian Bode „a fost identificată cu abateri de la etica academică, fiind, în concluzia principală a Comisiei de etică a UBB, profund viciată prin segmente plagiate şi citări incorecte grave”.