CSC 1599 Șelimbăr va juca primul meci oficial din acest an pe teren propriu, cu Dinamo București, pe Stadionul Municipal din Sibiu, acolo unde va evolua cel mai probabil până la finalul sezonului.
Partida din etapa 18 a Ligii a II-a, cu Dinamo a rămas singura de disputat pe teren propriu din sezonul regular și ținând cont de renumele oaspeților, conducerea clubului se așteaptă la o afluență mare de spectatori.
Contractul dintre CSC Șelimbăr și Primăria Sibiu va fi semnat joi și va prevede disputarea pe Stadionul Municipal doar a unui singur meci, cel din 4 martie, cu Dinamo. Ulterior, conducerea clubului Șelimbăr va decide echipa va rămâne pe Municipalul din Sibiu, caz în care contractul va fi prelungit, existând mari șanse în acest sens.
Din sezonul viitor, echipa revine la Șelimbăr!
CS Comunal Șelimbăr nu a mai jucat din vara anului 2021 vreun meci pe teren propriu acasă și a evoluat mai întâi la Avrig, apoi la Rm. Vâlcea. Lucrările la arena din Șelimbăr au început în urmă cu aproximativ doi ani și jumătate, dar încă nu s-au finalizat. ”Cel mai probabil, în vară se vor finaliza lucrările. Cred că din sezonul viitor jucăm acasă, la Șelimbăr” a anunțat președintele secției de fotbal a clubului sibian, Remus Șerban.
Compania Națională de Investiții a demarat, din vara lui 2020, proiectul de infrastructură de la Șelimbăr. Baza sportivă va avea în curând un teren omologat de UEFA și Federația Română de Fotbal, cu 500 de locuri (care va beneficia de nocturnă) și un teren de dimensiuni mici, care va fi folosit și pentru alte sporturi. Toată investiția se ridică la peste 1.8 milioane de euro. În cadrul proiectului, intră și o clădire pentru vestiare, zonă administrativă, dar și o parcare.