Prognoza meteo pentru următoare patru săptămâni – Se încălzește de luni

Vremea se încălzește de săptămâna viitoare, când temperaturile vor ajunge la valori mai mari decât cele specifice pentru această perioadă, potrivit prognozei pe patru săptămâni, publicată marți de Administrația Națională de Meteorologie, relatează Mediafax.

Săptămâna 06.02.2023 – 13.02.2023

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile centrale.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.

Săptămâna 13.02.2023 – 20.02.2023

Temperaturile medii se vor situa peste cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în nord-estul extrem al țării.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 20.02.2023 – 27.02.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în nord-estul țării.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 27.02.2023 – 06.03.2023

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică