Toți acești bani vor fi investiți în comunitățile locale. Proiectele sunt de eficientizarea energetică a clădirilor, adică pentru costuri mai mici pentru energie.
Școlile și căminele culturale vor fi modernizate, dotate cu echipamente, ceea ce înseamnă condiții mai bune în școli și cămine. Instituțiile publice, chiar si infrastructura rutieră vor modernizate, refăcute. Contractele de 160 de milioane de lei au fost deja semnate.
Aceștia sunt bani care vor îmbunătăți în mod direct viața sibienilor. În plus, este un sprijin major pentru economie și piața muncii locale: vor fi create sute sau chiar mii de noi locuri de muncă într-un timp foarte scurt. Termenul de finalizare este cel mult 2026 pentru proiectele mari. Cele mai mici, vor fi finalizate rapid.
Să nu uităm că și alte primării au depus proiecte care așteaptă să primească finanțare și dacă se va menține acest ritm de contractare, Sibiul va primi lunar zeci de milioane de euro pentru dezvoltare.
Așadar:
- 160 de milioane de lei au ajuns la Sibiu pentru reabilitarea termică și eficientizarea energetică a unor clădiri publice:
- La AVRIG va fi modernizată Școala Gimnazială Avrig pentru a crește eficiența energetică, valoarea totală a proiectului este de 5,106,078.45 lei;
- La PĂUCA ajung 1,9 mln lei pentru reabilitarea Centrului Multifuncțional în Comuna Păuca, Satul Presaca și pentru reabilitare Căminului Cultural în comuna Păuca, satul Bogatu-Român;
Tot la PĂUCA va fi reabilitată și Școala Gimnazială, sat BOGATU ROMÂN – 2,250,179.95 lei;
- La SĂLIȘTE va fi modernizată cladirea administrativă și social-culturală – suma proiectului este în valoare de 783,567.82 lei și va fi reabilitat Căminul Cultural din sat Sibiel – 1,093,644.16 lei;
- Tot la SĂLIȘTE va fi reabilitată și clădirea Şcolii din sat Sibiel – 2,095,528.41 lei;
- La TILIȘCA va fi modernizată școala cu suma de 1,286,185.33 lei;
- La COPȘA MICĂ vor fi modernizate 3 clădiri publice, iar suma care ajunge aici este de 6,309,929.30 lei.
- Tot la COPȘA MICĂ se va reabilita infrastructura școlara- 3,550,543.44 lei • si va fi renovat Căminul Cultural – 1,229,479.77 lei;
- La BAZNA va fi modernizat Căminul Cultural din satul Boian, valoare proiectului este de 1,921,896.91 lei;
- La Vurpăr va fi renovată clădire administrativă a comunei, valoare proiectului este de 2,195,114.63 lei si va fi modernizată și dotată Școala Gimnazială – 4,300,601.67 Lei;
- La RĂȘINARI va fi reabilitată Școala Gimnazială Octavian Goga – 2,195,114.63 lei;
- La RÂU SADULUI va fi modernizată Școala Gimnaziala – 1,602,283.71 lei;
- La AGNITA vor fi reabilitate Școala și Grădinița Coveș – 920,176.69 lei;
- se va reabilita Școala Generala nr 2, Agnita – 3,971,732.81 lei și Gradinita nr 2 – 1,608,376.05 lei;
- se va moderniza și Grădinița nr 3 – 8,590,893.22 lei;
- La APOLDU DE JOS se vor moderniza clădirile instituțiilor de învățământ – 1,902,506.88 lei;
- La MARPOD vor fi lucrări de eficientizare energetică a Școlii Gimnaziale Marpod – 1,799,112.95 lei;
- La MERGHINDEAL se va renova sediu UAT Merghindeal – 1,902,213.98 lei;
- La TĂLMACIU vor fi efectuate lucrări pentru creșterea eficienței energetice a sediului primăriei Tălmaciu – 6,546,915.33 lei;
- La MIERCUREA SIBIULUI vor fi lucrări pentru a crește eficiența energetică în instituțiile de învățământ – 3,172,934.16 lei;
- La GURA RÂULUI se va reabilita energetic școala generală cu clasele 1-4 – 2,195,114.63 lei;
- AȚEL va fi reabilitată Școala Gimnazială Ațel – 4,184,870.76 lei;
Tot la Atel va fi reabilitată si Școala Primară Ațel – 1,706,064.28 lei;
- La BOIȚA se va moderniza clădirea primăriei – 2,404,831.49 lei;
- La CRISTIAN va fi modernizat și dotat căminul cultural – 3,196,131.89 lei;
- La DÂRLOS va fi reabilitată Școala Gimnaziala Ioan Moraru – 3,737,412.29 lei;
- La CÂRȚA va fi modernizată clădirea primăriei – 1,123,801.22 lei;
- La MOȘNA va fi renovată energetic clădirea primăriei – 1,740,732.00 lei;
- La VALEA VIILOR va fi renovată energetic clădirea primăriei – 482,873.67 lei;
- La CRISTIAN va fi modernizată GRĂDINIȚĂ – 1,789,262.12 lei;
- La RÂU SADULUI Sibiu va fi reabilitată ȘCOALA GENERALĂ CIUPARI – 711,397.10 lei;
- La SLIMNIC va fi modernizată energetic clădirea Primăriei Comunei Slimnic – 1,560,090.04 lei;
- La RÂU SADULUI va fi reabilitată ȘCOALA GENERALĂ FUNDUL RÂULUI – 902,134.00 lei;
- La ȘEICA MARE se va moderniza ȘCOALA VECHE, – 2,551,750.46 lei.
Și exemplele pot continua!
Banii vin din Planul Național de Redresare și Reziliență, plan care a fost finalizat pe aceasta componenta în primă formă în mandatul de vicepremier și cu Marcel Bolos Ministrul Fondurilor europene.
Acestea sunt proiecte pentru oameni, semnate și finanțate pentru Sibiu în mandatul premierului liberal Ciuca.
Săptămâna aceasta au mai fost semnate la Ministerul Dezvoltării alte două contracte de finanțare. Tot prin PNRR, componenta C5 – Valul Renovării. Astfel, și prin această componentă, vor ajunge la Sibiu alte 23,5 mln de lei:
- va fi reabilitat Colegiul Național Pedagogic Andrei Șaguna – 8,280,652.85 lei;
- va fi Modernizat și sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – 15,287,305.05.
În plus, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” , in completarea proiectelor pe care le-am prezentat anterior, a fost semnat un nou contract pentru reabilitarea drumului județean DJ141C- limită județul Alba – Broșteni – Bogatu Român – intersecție DJ107B, valoare de 37,108,198.92 lei.
Felicit primarii și Consiliul Județean care au făcut proiectele pentru care au primit aceste fonduri. Altele au fost deja semnate, unele sunt în lucru. Am convingerea că de aceste investiții va beneficia fiecare sibian în cel mai scurt timp posibil. Creșterea calității vieții oamenilor se poate face doar prin investiții, muncă serioasă și o administrație publică locală responsabilă.
Mai doresc să menționez că tot în mandatul premierului liberal Ciucă, valoarea în bani a creșterii PIB este de 49 miliarde euro, egală cu întregul PIB al României din urmă cu exact 20 de ani (2002).
– De asemenea investițiile statului în economie au fost în 2022 de 73 miliarde lei, o valoare record, care arată interesul guvernului pentru îmbunătățirea serviciilor publice și a infrastructurii de transport. Companiile românești care au efectuat lucrări de interes public au încasat bani cu care au creat noi locuri de muncă, devenind mai competitive pe piețele externe.
– Absorbția fondurilor europene a fost de 73%, cel mai mare procent de la admiterea în UE până în prezent.
În afară de PNRR, programul Național Anghel Saligny,
România va primi și 46 miliarde euro prin programele din cadrul Politicii de Coeziune.
Prin aceste programe operaționale am convingerea că va fi finalizată finanțarea și pentru cea mai importantă investiție pe care sibienii o așteaptă: noul spital județean de urgență. Prin componenta POS, în cofinanțare cu BEI dar, sper eu și primul program național pe care l-am pregătit, de sprijin pentru copiii cu părinți plecați la muncă în strainatate. Voi anunța și alte programe pe care în momentul de față le am în lucru.
PSD pare copeșit de perspectiva preluării postului de prim ministru și începe să aibă fracturi de logică. Virbește simultan de creșteri de taxe și scăderi de contribuții, ATENȚIE, într-un context economic fragil. Cei mai afectați sunt românii, care vor seriozitate și predictibilitate.
Cu toții ne dorim contribuții mai mici. Atât ca salariați cât și ca angajatori. Să vedem însă ce înseamnă scăderea de contribuții.
Pentru a scădea contribuția și a nu pune în pericol finanțarea sistemului public de pensii și a sistemului de sănătate, soluția sănătoasă și sustenabilă pe termen mediu și lung este creșterea numărului de angajați.
La fiecare 60 de mii de angajați noi în economie, putem reduce impozitarea muncii cu ca.1% pentru 5,6 milioane de angajați. Ori, mai multe locuri de muncă în economie nu vom obține generând spaimă în investitori, cu taxe aberante și impozite nejustificate.
Solicit așadar, pentru seriozitatea dezbaterilor în spațiul public, că înainte de orice discuție despre noi modificări fiscale, PSD să prezinte și un plan de creare a minimum 700000 de locuri de muncă astfel încât să putem scădea contribuțiile și angajații, mai ales cei din mediul privat, să poată avea venituri mai mari.
În această situație, în care trebuie să crești numărul de angajați, să creezi noi locuri de muncă la privat, adică să atragi investiții, nu poți speria mediul privat! Orice discuție despre modificarea codului fiscal gripează mediul privat. Blochează investițiile. Oare economiștii PSD nu cunosc asta?
Noi, PNL, vrem să ne ținem de cuvânt!
Să guvernăm predictibil!
Să aducem investiții!
Să trecem țara de criză, chiar dacă nu vom mai avea PM!
PS: cei care spun că ”se luptă” cu inflația, ar trebui să recunoască faptul că orice taxă/impozit aplicat companiilor va amplifica creșterea prețurilor, iar taxa/impozitul se va plăti tot din buzunarele românilor.