foto: incendiu la o pensiune din călimănești - nu erau turiști cazați

O pensiune de pe Valea Oltului, din localitatea Călimănești, a fost cuprinsă de flăcări. Un incendiu puternic a izbucnit vineri după-amiaza, iar pompierii au intervenit. 

Vineri după-amiază, la ora 16:32, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la o pensiune din localitatea Călimănești.

foto: incendiu la o pensiune din călimănești - nu erau turiști cazați

„La fața locului, s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autoplatformă de lucru la înălțime, un echipaj SMURD și membrii SVSU Călimănești. S-a constatat că flăcările se manifestau în interiorul clădirii, la mansardă. Din fericire, nu a fost nimeni rănit, în momentul producerii incendiului, nefiind cazați turiști. Pentru salvarea imobilului, s-a creat dispozitiv de intervenție, pe casa scării clădirii. În același timp, s-a acționat și partea exterioară, cu ajutorul autoplatformei de lucru la înălțime”, spun reprezentanții ISU Vâlcea.

În urma incendiului, a ars structura din lemn a acoperișului, pe o suprafață de circa 80 mp. De asemenea, s-au degradat pereții interiori dintr-o cameră de locuit și dintr-o baie, precum și aproximativ 70 metri pătrați din acoperiș. După aproximativ o oră de la sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul a fost lichidat, înainte ca flăcările să distrugă imobilul.

foto: incendiu la o pensiune din călimănești - nu erau turiști cazați

Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma efectului termic al coșului centralei față de materialele combustibile din componența acoperișului.

Pentru prevenirea unor astfel de situații, pompierii recomandă respectarea următoarelor reguli:  

– Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, reparaţi-le, izolaţi-le termic şi curăţaţi-le periodic;

– Aveți grijă la amplasarea materialelor combustibile, sau inflamabile, în apropierea sistemelor de încălzire (sobe, plite, centrale termice, etc);

– Evitați improvizațiile la nivelul instalațiilor termice și electrice și efectuați verficări periodice ale acestora;

– Evitați fumatul în imediata apropiere a lichidelor/materialelor combustibile;

– NU utilizați substanțe ușor inflamabile (benzină, motorină) pentru aprinderea focului;

– NU lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată;

– NU alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor (sau din aceeaşi priză) în acelaşi timp;

– Interziceţi jocul copiilor cu focul:

– Instalați detectoare de fum pentru a preveni producerea unor incendii.

Ultima oră

Comentariul meu