PNL vrea comasarea alegerilor - ”Populația nu poate fi obosită cu genul acesta de activitate electorală”
FOTO arhivă

 PNL vrea comasarea alegerilor de anul viitor. Sunt mai multe scenarii, care vor fi discutate în coaliție, afirmă Alina Gorghiu. „Populația nu poate fi obosită cu genul acesta de activitate electorală în fiecare lună”, adaugă ea.

„Am făcut această discuție, în sensul în care 2024 nu poate fi un an total ratat. Atunci când în România au loc alegeri paralizează și administrația centrală, paralizează și administrația locală. Toată lumea, câteva luni de zile, este concentrată la alegeri. Nu cred că e în beneficiul societății românești să blocăm tot anul 2024”, afirmă Alina Gorghiu, relatează Mediafax.

Ea a spus că, potrivit calendarului în vigoare, în mai-iunie vor fi alegerile europarlamentare, alegerile locale în septembrie, apoi ai parlamentarele și prezidențialele.

„Populația nu poate fi obosită cu genul acesta de activitate electorală în fiecare lună din 2024, nu poți să obosești nici economia, că toată lumea va fi concentrată, că toată lumea va sta cu ochii la televizor și la alegeri. Această logică i-a făcut pe mai mulți colegi să propună suprapunerea alegerilor. Sunt mai multe scenarii. Ele vor fi discutate în coaliție. Poți să suprapui localele cu parlamentarele, poți să te gândești la suprapunerea parlamentarele cu prezidențialele cu parlamentarele… Comisia de la Veneția ne-a spus că nu poți să faci aceste modificări cu mai puțin de un an înainte de alegeri”, încheie Gorghiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică