Păuca a pierdut douăzeci la sută din populație în ultimii zece ani - Primarul: „Nu au mai fost calculate persoanele de etnie germană venite cu pașaport turistic”
DCIM100MEDIADJI_0164.JPG

Conform recensământului realizat în 2021 pe județul Sibiu și publicat marți, 31 ianuarie, cele mai mari scăderi ale populației s-au înregistrat în comuna Ludoș (mai puțin cu 21,7%) și comuna Păuca (mai puțin cu 20,4%).

Situația din Păuca, conform primarului, ar avea o explicație logică. În 2011, atunci când s-a realizat penultimul recensământ, în calcul au intrat și locuitorii de etnie germană, care au ajuns la noi în țară prin intermediul pașaportului turistic, iar acum nu și-au mai făcut autorecenzarea.

„În 2011 erau în jur de 270 persoane care figurau ca locuitori ai comunei Păuca, dar care erau de etnie germană, iar acum aceștia este posibil să nu mai apară în statistică. Atunci i-am luat nominal, fiecare gospodărie în parte să vedem care era situația. Urmează să verificăm pentru că noi nu i-am recenzat și nici ei nu au făcut-o singuri. Sunt multe persoane care au emigrat din Germania în perioada 1990-1993 cu pașaport turistic, multe din persoanele acestea nu mai trăiesc. Ei se regăseau la statistică, dar acum este posibil să nu se mai regăsească, pentru că o bună parte din ei dacă ar mai trăi, ar avea peste 100 de ani. Cei mai mulți dintre noi știm că ei nu mai trăiesc, dar venind în țară cu pașaport turistic, din Germania nimeni nu trimite acte care să ateste că ei au decedat” ne-a spus Niculae Dancu, primarul comunei Păuca.

Citește și: Recensământ – Municipiul Sibiu a pierdut 13.000 de locuitori – Șelimbărul aproape și-a triplat populația – Cisnadie are o creștere de peste cincizeci la sută

Topul localităților din Sibiu

Conform raportului Institutului Național de Statistică, primele 10 comune care au cel mai mare număr de locuitori sunt: Șelimbăr (17.492), Roșia (6.074), Rășinari (5.362), Șura Mare (4.529), Cristian (4.116), Șeica Mare (3.925), Gura Râului (3.522), Slimnic (3.459), Jina (3.396) și Brateiu (3.333).

Localităţile din județul nostru cu cele mai mari scăderi în valori relative înregistrate în decursul ultimului deceniu sunt comuna Ludoș (584 locuitori, -21,7% față de populaţia din 2011) şi comuna Păuca (1.535 locuitori, -20,4% faţă de populația din 2011).

Citește și: Recensământ – Cisnădie este orașul cu cea mai mare populație din județ – Ludos a pierdut peste douăzeci la sută din locuitori

Ultima oră