con-a operations și özaltin (turcia) au depus oferte pentru construirea și echiparea medicală a noului spital clinic județean de urgență sibiu

În data de 27 ianuarie a.c., la expirarea termenului-limită de depunere a ofertelor pentru construirea și echiparea medicală a Noului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu, două asocieri de firme au depus documentațiile prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

con-a operations și özaltin (turcia) au depus oferte pentru construirea și echiparea medicală a noului spital clinic județean de urgență sibiu

De la publicarea anunțului de licitație și până în momentul depunerii de oferte, 50 de companii din România, Italia și Turcia au solicitat detalii suplimentare privind documentația încărcată în SEAP, o parte dintre acestea regăsindu-se în rândul celor două asocieri formate.

CON-A Operations este liderul primei asocieri la care au aderat alte 62 de firme în calitate de ofertanți sau subcontractori. Între acestea se află și firmele sibiene CON-A, CON-A Productions, CON-A Mep, Condesign, Gama IT, Sobis și Electro-Con Impex.

În portofoliul Grupului CON-A, se află obiective de referință din domeniul medical (Spitalul Orășenesc „Sf. Spiridon” Mioveni, extinderea Spitalului Județean Alba-Iulia, Centrul Medical Ares Cluj-Napoca, Centrul de cercetare și producție soluții perfuzabile B. Braun din Sânandrei, Timiș) infrastructurii sportive (stadioanele din Sibiu, Craiova și Târgu Jiu, Cluj Arena și Sala Polivalentă din Cluj), business (Centrul de Afaceri Sibiu), turism (Hotel Ramada Sibiu), transport (terminalul Aeroportului Internațional Sibiu), industrie (fabrici de componente în Sebeș, Jucu și Blaj) și comerț  (Centrul Comercial Coral Constanța).

Özaltin Insaat Ticaret Ve Sanayi AS din Turcia este liderul celei de-a doua asocieri din care fac parte alte 33 de companii care au calitatea de ofertanți sau de subontractori. 32 dintre acestea sunt din România și una din Turcia. 

Özaltin are o activitate intensă în construcția de clădiri publice, autostrăzi, baraje, în exploatări miniere, deținând în același timp un lanț hotelier în regiunea Antalya.

Între cele mai mari construcții realizate de Özaltin, se numără Centrul Medical din Isparta, Turcia, cu o suprafață de 40.000 de metri pătrați și 1.000 de paturi, precum și un complex  de aproape 30.000 de metri pătrați, cu 202 apartamente rezidențiale și 2.500 de metri pătrați de birouri, edificat în Minsk.

Analiza ofertelor depuse de liderii celor două asocieri se va face într-un interval ce nu va depăși 90 de zile, comisia de licitație fiind alcătuită din specialiști ai Consiliului Județean Sibiu și din reprezentanți ai firmei care a realizat proiectul tehnic și ai celei de  consultanță. Demn de precizat este faptul că în comisie va fi și un reprezentant al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. 

„Suntem singura administrație județeană din România care are un proiect de spital nou în faza de analiză a ofertelor de construire și echipare medicală. După stabilirea câștigătorului, contractul va fi semnat cu clauză suspensivă, urmând ca lucrările să înceapă imediat după ce avem asigurată sursa de finanțare. Aceeași strategie am avut-o și în cazul actualei extinderi a Aeroportului Internațional Sibiu, care ne-a permis să fim cu un pas înainte, să accesăm toți banii disponibili pe acest segment și să demarăm rapid lucrările”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Bugetul estimat Contractul de construire și echipare medicală a Noului Spital Județean Sibiu este 449,15 milioane de Euro + TVA, pentru care Consiliul Județean Sibiu va solicita finanțare europeană prin Programul Operațional Sănătate, cât și accesarea unui împrumut guvernamental de la Banca Europeană pentru Investiții. 

Investiția vizează amenajarea unui spital cu 4 corpuri de clădire, fiecare având 5 etaje, însumând 805 paturi destinate spitalizării continue pentru adulți și copii și 90 de paturi spitalizării de zi. Proiectul este complex din punct de vedere al tehnologiilor medicale utilizate, are eficiență energetică ridicată și o infrastructură funcțională digitalizată.

Suprafața desfășurată a construcției este de 120.570 metri pătrați, termenul de execuție, predare și recepție fiind de 35 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. 

Pe pagina de internet a Consiliului Județean Sibiu, www.cjsibiu.ro, secțiunea Noul Spital Județean, se regăsește lista integrală a firmelor care alcătuiesc cele două asocieri.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică