Autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert pentru protejarea populației din apropierea depozitelor afectate de un incendiu manifestat cu flacără deschisă și degajări mari de fum la mai multe depozite din Târgu Mureș. În sprijinul pompierilor, intervin echipaje ISU din Cluj, Sibiu, Bistrița și Harghita.
Potrivit ISU Mureș, arderea se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Sunt afectate depozite cu echipamente electrice, mașini și îngrășăminte din Târgu Mureș, relatează Mediafax.
Pentru protecția populației aflată în apropierea zonei, a fost emis mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-Alert.
De la nivelul ISU Mureș au fost alocate 7 autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Totodată, în sprijin acționează și câte o autospecială de stingere de la ISU Cluj, ISU Sibiu, ISU Bistrița-Năsăud și ISU Harghita.
La fața locului sunt și două autospeciale de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
Până în prezent, nu au fost înregistrate victime.