USR Sibiu – "La Mediaș, banii publici se împart după preferințele PNL" (C.P)

La începutul anului 2023, pentru membrii Consiliului de Administrație al Piața Prim-Com SA Mediaș s-a decis mărirea indemnizației cu aproximativ 68%.

USR Sibiu – "La Mediaș, banii publici se împart după preferințele PNL" (C.P)

Așadar aceștia urmează să încaseze lunar suma de 1000 lei net.Această decizie a fost luată de către PNL Mediaș, care deține o majoritate confortabilă în Consiliul Local. Mărirea substanțială și nejustificată de nimic vine în contextul în care majoritatea instituțiilor reduc cheltuielile și gospodăresc atent fiecare leu.

“Încă o dată Piața Prim-Com este suspectată de utilizarea fondurilor publice într-un mod nepotrivit, prin acordarea de „cadouri” apropiaților. Să ne amintim că recent, Curtea de Conturi a obligat această societate să returneze bani plătiți pentru servicii fictive. Creșterea indemnizațiilor trebuie justificată prin îmbunătățirea performanțelor societății, însă până acum Piața Prim-Com nu a prezentat o astfel de dovadă. Considerăm că această creștere nejustificată a indemnizațiilor este o decizie iresponsabilă și o insultă adusă cetățenilor orașului.” a declarat Sergiu Crișan, consilier local USR Mediaș.
USR Mediaș solicită public o justificare solidă a acestor decizii, precum și un audit care să prezinte în mod obiectiv situația financiară a societății Piața Prim-Com SA, la care Primăria Mediaș este acționar.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică