Prețul asigurărilor auto s-au dublat făță de anul trecut, chiar și pentru cei fără accidente rutiere
Sursa: autoblog.md

Prețul asigurărilor auto s-a dublat în România față de anul trecut, chiar și pentru șoferii care n-au provocat accidente rutiere.

Majorările vin într-un moment în care piaţa RCA este tot mai instabilă. Compania cu cei mai mulţi asiguraţi a devenit şi cea mai amendată de către autorităţi, pe motiv că nu plăteşte la timp despăgubirile, relatează ObservatorNews.

Tarifele RCA cresc de la lună la lună. Spre exemplu, un şofer din Bucureşti încadrat la clasa bonus malus B8, adică unul care nu a avut evenimente rutiere, plătea 1.064 de lei în februarie 2022. Acum a ajuns să plătească însă 1.925 de lei.

Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR: De când a dat faliment City, care mergea sub preţul de piaţă, preţul s-a dublat şi acum ajunge aproape de triplu. 

Autorităţile ridică din umeri şi vin cu sfaturi care îi ajută prea puţin pe şoferi.

Valentin Ionescu, director ASF: Să încerce să caute oferte, să vadă mai multe oferte şi să încerce să negocieze comisioane. În funcţie de canalul de distribuţie, cei care cumpără rca pot avea un preţ final mai mic. Dacă este vândut online, conform datelor noastre, costurile sunt mai mici. 

Şi la service-uri sunt probleme. Patronii se plâng că îşi recuperează greu banii de la asigurători.

Daniel Scărlătescu, reprezentant service: Despăgubirile sunt undeva la 15% din costurile de reparaţie, asta însemnând că nu reuşim nici măcar să ne plătim taxele pe care le datorăm statului. Avem peste o mie de dosare, singura soluţie a fost să mergem să ne facem dreptate în instanţele de judecată. 

Temeri că Euroins ar putea să fie aproape de faliment

Într-un răspuns exclusiv pentru Observator, liderul pieţei RCA spune că amenda ASF se referă doar la un număr de 72 de cazuri, dintr-un total de 160.000 de dosare soluţionate şi că întârzierile au apărut din cauza volumului mare de procesare.

Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR: Noi nu solicităm decât un singur lucru, ca autoritatea de supraveghere financiară să ne spună că acest Euroins este solvabil. Dacă nu, solicităm ca această societate de asigurări, pe cel puţin 6 luni, să intre sub administarea ASF. Euroins va intra în faliment. Pentru că n-are astăzi acel cont cu toţi banii pe daune materiale. 

Euroins deţine, conform ASF, o cotă de piaţă de 31%. Urmează, în clasament, Groupama, care are 21% din contracte şi Allianz-Ţiriac, la care 2 şoferi din 10 şi-au făcut un RCA.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică