ISU Bucureşti-Ilfov a avut, în ultimele ore, 59 de intervenţii, ca urmare a fenomenelor meteo periculoase.
Potrivit ISU București – Ilfov, ca urmare a fenomenelor meteo, de vineri, de la ora 10:00 până sâmbătă, la ora 05:00, pe perioada codului galben, au fost gestionate 59 de intervenții, transmite Medifax.
Dintre intervențiile din timpul avertizării cod galben de vreme rea, 51 au fost în București și opt în Ilfov.
Au fost îndepărtați 49 de copaci, patru elememte de construcție, patru stâlpi, un panou publicitar căzut. De asemenea, o curte a fost inundată.
Totodată, în perioada din cauza fenomenelor meteo, au fost avariate 38 de autoturisme.