video: jaful din deva, comis de un sibian, a fost filmat - mascat și înarmat cu un cuțit, a plecat cu peste 8.000 lei

Un sibian în vârstă de 29 de ani este autorul unui jaf comis în Deva, județul Hunedoara. Individul a intrat mascat și înarmat cu un cuțit într-o sală de jocuri din oraș și a obligat-o pe angajată să îi dea toți banii din încasări. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere din incinta locației. 

UPDATE

Cei doi sibieni au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. „Aceștia sunt bănuiți că au comis o infracțiune asemănătoare și pe raza județului Sibiu”, spune Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Doi sibieni, unul din Cristian, în vârstă de 29 de ani, și altul din Șelimbăr, în vârstă de 33 de ani, sunt cercetați de polițiștii din județul Hunedoara pentru tâlhărie calificată, respectiv complicitate la tâlhărie calificată. 

YouTube video

Cei doi au pus la cale un plan prin care să fure toți banii dintr-o sală de jocuri din Deva. Individul din Șelimbăr a intrat mai întâi să verifice locația și să se asigure că nu sunt clienți înăuntru, după care tânărul din Cristian a intrat și el, mascat și înarmat, obligând-o pe angajată să îi dea toate încasările. Cei doi au reușit să plece cu 8.700 de lei. 

„Polițiștii au stabilit că, în cursul nopții de 22 spre 23 ianuarie 2023, tânărul de 29 de ani, având fața acoperită, a intrat în incinta sălii de jocuri din Deva și a amenințat-o cu un cuțit pe angajata sălii,  determinând-o să îi dea 8.700 de lei, bani proveniți din încasări. Anterior, complicele lui, a fost în sala de jocuri și s-a asigurat să nu fie niciun client în interior, în momentul în care tânărul a acționat”, spun reprezentanții IPJ Hunedoara.

VEZI AICI IMAGINI DE LA PERCHEZIȚII

Jaful a fost filmat de camerele de supraveghere din locație, iar polițiștii au reușit să le dea de urmă. 

Indivizii din județul Sibiu au fost duși la audieri și reținuți. Ei urmează să ajungă azi în fața magistraților care vor decide o măsură preventivă. 

Ultima oră

Comentariul meu