Școlile de șoferi din Sibiu, mai scumpe în 2023 - Numărul celor care dau examenul pentru carnet a scăzut semnificativ
Sursa foto: Autovit

Obținerea permisului de conducere reprezintă o prioritate atât pentru tinerii din Sibiu, cât și pentru persoanele mai în vârstă care au nevoie de carnet la locul de muncă sau în alte împrejurări. Totodată, bifarea și categoriei C este la mare căutare de sibienii de 20 de ani, dar și de cei peste 40 de ani care caută să se reprofileze. Chiar și așa, numărul cursanților este în scădere iar prețurile școlilor de șoferi au crescut semnificativ, dat fiind contextul scumpirilor din ultimul an.

Mai mulți reprezentanți ai școlilor de șoferi din Sibiu au observat că sunt tot mai puține persoane care se înscriu la orele pentru obținerea permisului, motivele fiind diverse. Însă, s-a observat o majorare în ceea ce privește interesul obținerii categoriei C în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 de ani și 40 de ani.

„În proporție de 50%  sunt tineri. Noi avem de toate vârstele, până la 68 de ani. Sunt multe doamne între 50 și 60 de ani care vor acum permisul pentru că este o necesitate. Cei trecuți de 40 de ani vin pentru că au nevoie de permis, nu pentru că așa trebuie. La categoria persoanelor vârstnice se încadrează și cei care vor redobândirea carnetului. Tot în același procent avem foarte mulți cursanți care au permis și vin să învețe să se readapteze la noile condiții de trafic pentru că vor să șofeze din nou. Numărul acestora a crescut și ne bucurăm că sunt foarte conștienți și nu ies în trafic nepregătiți”, spune Daniela Rogoz, reprezentant al Școlii de șoferi ABC.

Școlile de șoferi din Sibiu, mai scumpe în 2023 - Numărul celor care dau examenul pentru carnet a scăzut semnificativ
FOTO arhivă

Mai puțini cursanți la școlile de șoferi

Numărul cursanților care se înscriu la școlile de șoferi a scăzut semnificativ în ultima perioadă, nu neapărat din cauza scumpirilor ci din cauza numărului scăzut de tineri din Sibiu. „Într-adevăr sunt mai puțini cursanți. Sunt perioade și perioade. Dacă înainte pe toată perioada anului era un flux constant, acum sunt mai mulți sau mai puțini cursanți, dar nu cred că prețul influențează. Din discuțiile pe care le-am avut cu cursanții, am văzut că prețul nu a contat la alegerea școlii, ci oamenii merg unde este calitate. În august, septembrie sunt cei mai mulți, după care în noiembrie, decembrie numărul scade și revin în ianuarie, februarie”, spune Daniela Rogoz.

Scăderea numărului cursanților a fost observată și de administratorul unei alte școli de șoferi din Sibiu. Concurența instructorilor independenți ar fi unul dintre motivele acestei schimbări. „A mai scăzut numărul cursanților în perioada aceasta. Ei merg și la instructorii independenți care pot face un preț mai mic pentru că nu au cheltuielile la fel de mari ca și noi școlile. Noi trebuie să plătim o locație și partea de legislație pe care o ținem noi. Pentru noi contează foarte mult locația, mediul în care vin cursanții”, spune Horațiu Baltodor, Administratorul Școlii de șoferi Elit.

CITEȘTE ȘI: Conflict mocnit la Sibiu – Școlile de șoferi revoltate de concurența neloială a instructorilor independenți

Sibienii, interesați de obținerea Categoriei C

Tot mai mulți sibieni optează pentru Categoria C, mai ales tinerii. Odată cu modificarea legii prin care a fost scăzută vârsta de obținere a permiselor de conducere pentru categoriile C, CE, D, DE de la 21 de ani la 18 ani, respectiv de la 24 la 21 de ani, administratorii școlilor de șoferi din Sibiu au observat o creștere a interesului asupra acestei categorii, în special la tineri.

Dacă numărul cursanților pentru categoria B a scăzut, se observă o cerere pentru obținerea permisului de conducere pentru categoriei C. „Datorită schimbării legii în ceea ce privește vârsta obținerii categoriilor mari. Numărul celor care vor să obțină permis și pentru acestea a crescut. În schimb, la categoria B din cauza micșorării ratei de natalitate putem spune că este o scădere generală, dar și din cauza concurenței mari la nivelul școlilor din Sibiu”, spune Dragoș Năstase, Administrator la Școala de șoferi PRIMA TRANS din Sibiu.

„Se caută foarte bine categoria C. Poate nu la fel ca în anii trecuți, dar cu siguranță există un interes crescut”, spune Horațiu Baltodor, Administratorul Școlii de șoferi Elit.

Școlile de șoferi din Sibiu, mai scumpe în 2023 - Numărul celor care dau examenul pentru carnet a scăzut semnificativ
foto: arhivă

Prețuri mai mari decât în anii trecuți

Prețurile la școlile de șoferi din Sibiu sunt mai piperate decât în anii precedenți din cauza scumpirii combustibilului și nu numai. Pentru obținerea carnetului de conducere pentru Categoria B, prețurile la școlile din Sibiu încep de la 1900 lei  și ajung la 2100 lei.

La Școala de șoferi ABC plata integrală este de 2.000 lei și pentru plata în rate prețul este de 2100. „Anul trecut am fost nevoiți să mărim de două ori prețul. Am avut 1.700 lei, s-a făcut 1.900 și mai apoi 2.000 lei. Din  păcate, din cauza tuturor acestor scumpiri și nu mă refer doar la motorină sau benzină, ci și la asigurări, piesele de la mașină, mentenanța mașinii, service-urile, absolut tot ce ține de tehnica mașinii. Noi am făcut o marjă de 30% din totalul cheltuielilor, deci destul de mult. Oricât am fi vrut să menținem prețul, este imposibil”, Daniela Rogoz, reprezentant al Școlii de șoferi ABC.

„Prețurile sunt relative și pornesc de la 1900 lei pentru elevi și studenți, iar pentru cei care nu sunt  elevi, prețul este de 2000 lei. Au mai crescut puțin, chiar dacă normal ar fi fost să crească mai mult din cauza creșterii salariilor și a tuturor costurilor, dar fiind o concurența prea mare pe piață, creșterile nu au putut fi foarte mari”, spune Năstase, administrator la Școala de șoferi PRIMA TRANS din Sibiu.

Spre deosebire de cele două școli de șoferi, Horațiu Baltodor de la Elit spune că ei nu au crescut prețurile. Însă la această școală prețurile erau deja între 1900 lei pentru elevi și studenți și 2100 lei pentru restul persoanelor.

 

 

 

 

 

Ultima oră

Un răspuns la “Școlile de șoferi din Sibiu, mai scumpe în 2023 – Numărul celor care dau examenul pentru carnet a scăzut semnificativ”