FOTO Un șofer din Vâlcea a distrus peretele de sticlă dintr-o benzinărie
foto ISU Arad

Un șofer din Vâlcea a intrat cu mașina într-o benzinărie din Arad, iar peretele de sticlă a fost distrus complet. 

FOTO Un șofer din Vâlcea a distrus peretele de sticlă dintr-o benzinărie

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a precizat că pompierii au fost mobilizaţi pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, dar nu a fost necesară intervenţia acestora, relatează Agerpres.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, şoferul are 53 de ani şi este din judeţul Vâlcea.

„În timp ce efectua o manevră de mers înapoi, a intrat în coliziune cu geamul magazinului staţiei PECO. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că bărbatul nu era sub influenţa alcoolului. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 725 de lei şi 3 puncte penalizare”, au transmis reprezentanţii IPJ Arad.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică