Pivotul Rareș Uță (25 de ani) a revenit cu succes la CSU Sibiu, după ce în prima parte a sezonului a evoluat la Dinamo București. În sezonul trecut, când a evoluat pentru CSU Sibiu, pivotul a avut medii excelente, fiind unul dintre jucătorii cu cel mai mare salt valoric din campionat.
Jucătorul nu s-a adaptat la Dinamo și după câteva luni, a decis să revină în această iarnă la Sibiu, acolo unde a impresionat în sezonul trecut. Component al lotului național, Uță a semnat în această iarnă un contract valabil pentru un an și jumătate, cu posibilitate de prelungire. În cariera sa, Rareș Uță a mai evoluat pentru Clinicas Malaga, Unicaja Malaga, CB Granada, Real Valladolid, Zornotsa ST, U-BT Cluj-Napoca, FC Argeș și CS Dinamo București.
”În vara anului trecut, am luat decizia de a-mi lua inima în dinți și de a mă muta, împreună cu soția, în Capitală, lucru pe care l-am evitat până atunci din mai multe motive. Nu a fost o decizie ușoară, însă în acel moment am considerat că este un sacrificiu pe care trebuia să-l fac pentru a da un pas în față în carieră, iar Dinamo avea niște obiective mărețe, care m-au convins să fac acest pas, semnând un contract pe 2 ani. Din păcate, nu am rezonat deloc cu mentalitatea și cu stilul de viață de acolo și din acest motiv nici nu am reușit să mă integrez în echipă așa cum mi-aș fi dorit. Am decis sa închei prematur contractul de acolo și să-mi caut o nouă echipă, iar când am primit telefon de la cei de la Sibiu, am știut clar ce trebuie să fac. Aici m-am simțit mereu ca acasă și sper să reușesc să ajut echipa să se întoarcă în elita baschetului romanesc, acolo unde îi este locul” a precizat Uță.
”În play-off, doar cerul este limita”
După ce Sibiul s-a calificat în Top 10 în Liga Națională, pivotul spune că își dorește o clasare cât mai bună în play-off. ”Primul obiectiv pe care îl aveam pentru acest sezon a fost să ajut echipa să se califice în Top 10, lucru pe care l-am și reușit după victoria de la Ploiești. Acum, obiectivul meu este să fac tot ce îmi stă în putință ca echipa să se califice în play-off, pe un loc cât mai bun, iar de acolo, doar cerul este limita”.
Rareș așteaptă cu nerăbdare luna aprilie, pentru a-și vedea primul copil. ”Am foarte multe amintiri minunate legate de Sibiu, atât din teren cât și din afara acestuia. De la victoria împotriva Clujului de anul trecut, la plimbările liniștite pe care le făceam prin frumosul centru vechi al orașului sau prin parcul Sub Arini, împreună cu oameni foarte dragi mie. Nu aș putea sa aleg o singură amintire importantă în acest moment, mai ales că sunt sigur că voi crea noi amintiri faine aici, în următorii ani. Cea mai frumoasă dintre toate o să vină îndată, prin aprilie, când mi se va naște primul meu copil, aici, la Sibiu”.
”Este o onoare să îmi reprezint țara”
Rareș este convocat regulat la lotul național de seniori, fiind singurul jucător de la CSU Sibiu chemat la următoarea acțiune. ”Reprezint România prin loturile naționale încă de la vârsta de 12 ani, când m-am apucat și de baschet, iar de aproximativ 3 sau 4 ani sunt chemat în mod regulat la echipa de seniori. Pentru mine este mereu o onoare să am oportunitatea de a juca cu cei mai buni baschetbaliști români și de a-mi reprezenta țara”. Jucătorul Sibiului a fost convocat pentru jocurile din 23 şi 26 februarie, de la Ploiești, cu Bulgaria şi Cipru, în preliminariile Euro 2025. România FIBA a ratat șansa câștigării grupei, dar va mai avea o ultimă şansă de calificare în faza următoare, urmând să se alăture echipelor rămase din prima fază a precalificărilor într-un al treilea tur de precalificări.
Principalul hobby: cântatul la caval și fluier!
Rareș Uță are și o latură artistică și este pasionat de a cânta la caval și fluier, hobby care îl ajută să treacă mai ușor peste momentele dificile din viață. ”Toată lumea când află de aceasta pasiune a mea, de a cânta la caval și la fluier, îmi pune aceeași întrebare, iar eu nu știu niciodată să le dau un răspuns potrivit, pentru că nici eu nu știu exact cum și de unde a apărut aceasta pasiune. Probabil a fost o combinație perfectă între alte pasiuni pe care le aveam eu de mai demult, cum este muzica, istoria, tradițiile și cultura românească. Momentan este doar un hobby pe care îl fac în timpul liber și care mă ajută să trec mai ușor prin momentele grele și să mă bucur mai mult de momentele frumoase.” Rareș nu intenționează prea curând să cânte și în fața colegilor de la CSU Sibiu. ”În legătură cu cântatul pentru colegi, va spun doar că lăutarii nu cântă niciodată pe gratis” a glumit pivotul.
Voluntar la Șura Culturală Gușterița