marius măldărășanu: ”am respectat legile țării, fiind un club în insolvență. așa ne vom apăra și la tas!”

Antrenorul echipei FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu crede că avocații clubului vor recupera la TAS cele nouă puncte de suspendare dictate de comisiile FRF.

”Aș vrea să luați aceste puncte în considerare când vă uitați la clasament, sunt puncte obținute pe teren, dar aș vrea să nu mai vorbim despre, nici discuțiile despre asta nu au mai existat în vestiar. Așteptăm decizia TAS și vom vedea. Dacă decizia TAS ar fi una negativă, ar fi destul de greu pentru noi. Regulamentele sunt clare, dacă s-a greșit, probabil din acest motiv s-a ajuns la această depunctare, dar cred că avem dreptate. La ce mi s-a spus, s-au gândit din punct de vedere al respectării  legilor țării, noi fiind o echipă în insolvență. Așa ne vom apăra și la TAS și cred că ne vom recâștiga punctele” a declarat tehnicianul Sibiului la interviurile date la Digi Sport, după jocul cu FCSB din această seară, scor 0-1.  Cu cele nouă puncte acumulate pe teren, Sibiul ar fi pe locul 6, cu 33 de puncte, poziție de play-off!

  • marius măldărășanu: ”am respectat legile țării, fiind un club în insolvență. așa ne vom apăra și la tas!”

Problemele la Hermannstadt au apărut după ce șefii clubului au decis să facă un nou plan de reorganizare, care a fost aprobat în Adunarea Creditorilor, pe 23.09.2022. Dar era nevoie ca acest plan să fie validat de un judecător, la Tribunalul Sibiu. Tribunalul a fixat primul termen pe 7 decembrie 2022, ulterior existând o amânare pentru 15 decembrie 2022. Pentru a nu avea probleme la FRF, clubul trebuia să aibă planul validat până la 30 noiembrie 2022. Fără ca noul plan de reorganizare să fie validat, Hermannstadt nu putea face nicio plată în baza vechiului plan de reorganizare, astfel că datoriile s-au acumulat, iar clubul a fost depunctat de FRF cu nouă puncte.

Ultima oră

Comentariul meu