Secția de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean Sibiu prezintă numeroase probleme. Nicu Ștefănuță, europarlamentar USR, a dezbătut aceste probleme în cadrul conferinței de presă pe care a ținut-o vineri, 20 ianuarie. Acesta a transmis faptul că a trimis o scrisoare către Alexandru Rafila în vederea soluționării dificultărților cu care secția se confruntă.
Dr. Livia Ognean, medic primar neonatolog şi coordonatoarea Compartimentului de Terapie Intensivă Neonatală din cadrul Secţiei Clinice Neonatologie a SCJU Sibiu, l-a invitat pe Nicu Ștefănuță să viziteze secția de neonatologie pentru a vedea problemele care sunt acolo, dar și pentru a găsi soluții la acestea. „Am fost săptămâna trecută la neonatologie la invitația doamnei Doctor Livia Ognean, o invitație pe care am onorat-o cu drag pentru că o admir și îmi place foarte mult ce face acolo. Am descoperit 3 probleme de care mă voi ocupa: lipsa personalului, nedecontarea tratamentului și lipsa vaccinurilor obligatorii și gratuite” a spus Nicu Ștefănuță în cadrul conferinței de presă.
Lipsa personalului, o problemă generală în România
România se confruntă în general cu o lipsă crâncenă în ceea ce privește personalul medical din spitale, iar Sibiul nu este o excepție. Angajările medicale au fost oprite până pe 1 ianuarie, iar în momentul de față la Sibiu există o problemă gravă în ceea ce privește lipsa asistenților medicali „Erau 3 asistente la 8 copii și îmi dau seama că fac o muncă enormă. De obicei, ar trebui să fie o asistentă pentru fiecare incubator. Am fost șocat de probleme, dar am fost și încântat de soluțiile pe care le-a oferit doamna Ognean„ a mai transmis Ștefănuță.
Tratamente și vaccinuri necesare nedecontate sau absente
Mai multe tratamente de care micuții din spitale ar avea nevoie nu sunt decontate, iar în multe cazuri familile nu își permit să le plătească. „De exemplu screening genetic nu este decontat. Costă foarte mult și ar putea evita foarte multe din problemele de naștere. Dacă vedeți micuții de acolo, mulți născuți cu 700 de grame, mulți cu boli grave, cu malformații, ți se face inima ghemotoc.” a amintit sursa citată.
Problema vaccinurilor este una veche la noi în țară, iar în momentul de față la Secția de Neonatologie din Sibiu există o lipsă gravă de vaccinuri împotriva Hepatitei B și împotriva tuberculozei. Conform lui Nicu Ștefănuță, aceste blocaje ar apărea la nivel național deoarece „politicienii care s-au perindat pe la Ministerul Sănătății, nu ascultă baza, nu ascultă spitalele, cred că fac mai bine decât ceea ce le zic oamenii din spitale, ceea ce le spun directorii”.
Scrisoare către Rafila pentru ajutor
Nicu Ștefănuță i-a trimis o scrisoare Ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, prin care îi transmite care sunt problemele pe care le-a acestea le-a întâlnit în Secția de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean Sibiu. Acesta a pus presiune pe ministru pentru rezolvarea cât mai rapidă a inconveniențelor.
„Azi am derulat o scrisoare către domnul Rafila, pe care încerc foarte mult să tot pun presiune. Trag de lucrul ăsta pe sănătate pentru că mi se pare tema cheie pentru Sibiu, pentru orașul nostru. Sănătatea ne afectează pe toți în momentul în care noi trebuie să facem naveta spre Cluj sau Târgul Mureș pentru aproape orice afecțiune mai serioasă” a mai adăugat Nicu Ștefănuță.