sibiul sub cod galben de inundații până sâmbătă

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, atenţionări Cod galben și portocaliu de viituri. Alerta Cod portocaliu este valabilă de joi ora 12.00 până vineri la miezul nopții, pe râuri din 9 județe.

sibiul sub cod galben de inundații până sâmbătă

Potrivit hidrologilor, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Tisa – intrarea în ţară, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Argeş şi Ialomiţa, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare, transmite Mediafax.

Codul galben de inundaţii va fi valabil de joi ora 12.00 până sâmbătă ora 12.00 pe râuri din Maramureş, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Braşov, Vâlcea, Argeş, Olt, Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov.

Cel portocaliu va intra în vigoare joi la ora 12.00 și va expira vineri la ora 24.00 pe râuri din Hunedoara, Arad, Alba, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Sibiu, Vâlcea și Argeş.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică