Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost prins la volanul unui autoturism, pe strada Cimitirului din Șelimbăr, băut și fără permis de conducere. Oamenii legii au întocmit dosar penal.
„La data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 00,45, în localitatea Șelimbăr, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Cimitirului de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Cristian”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat un rezultat de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.