țepe cu chirii la sibiu - un proprietar ia banii, dar nu dă cheile - acum doi ani, era reținut pentru aceeași faptă 
Sursa: Facebook/Profil Public

Mai multe persoane din Sibiu au fost înșelate, în ultima lună, de un individ care a pus spre închiriere un apartament, le-a luat banii de chirie, dar nu le-a mai dat cheile. Proprietarul este cunoscut în oraș pentru afacerile dubioase pe care le face cu această proprietate. În urmă cu doi ani, el era reținut de oamenii legii pentru aceeași faptă. De curând, se pare că a revenit la vechile îndeletniciri. Mai multe plângeri penale au fost depuse în ultimele zile la poliție. 

UPDATE

La finalul lunii ianuarie, individul a fost reținut de polițiști, dar, fiindcă mulți dintre păgubiți și-au retras plângerile, acesta a fost pus în libertate. DETALII AICI.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Numeroase persoane acuză că au fost trase pe sfoară de un bărbat care a pus spre închiriere un apartament în cartierul Hipodrom III. Persoanele, aflate în căutarea unei locuințe, au fost abordate de individ pe rețelele de socializare și, în urma discuțiilor, au decis să bată palma. Omul le-a luat banii, unora le-a oferit chei false, iar închirierea propriu-zisă a apartamentului n-a mai avut loc. 

țepe cu chirii la sibiu - un proprietar ia banii, dar nu dă cheile - acum doi ani, era reținut pentru aceeași faptă 
Apartamentul dat în chirie

Au primit cheia greșită 

În luna decembrie, David își căuta chirie. A intrat pe Facebook și a publicat o postare pe un grup de profil. La scurt timp, a fost abordat de un bărbat, iar în 7 decembrie a mers să vizioneze apartamentul. „Am scris pe grupul de chirii, iar el mi-a răspuns în privat că are ceva disponbil, mi-a trimis și niște poze, așa că am stabilit o întâlnire. Am ajuns să vedem apartamentul de pe strada Oștirii, ne-a poftit înăuntru, a fost foarte comunicativ, nu părea să fie nimic suspect. Ba chiar a zis să semnăm un contract de mână, ocazie cu care ne-a arătat și buletinul, după care am stabilit să ne vedem între Crăciun și Revelion să luăm cheile”, povestește David. 

În data de 29 decembrie, s-au întâlnit din nou, așa cum stabiliseră. În schimbul primei chirii, în valoare de 1.500 de lei, tânărul a primit cheia. „S-a ținut de cuvânt și ne-a dat cheia, dar mutarea efectivă nu a mai avut loc. În 1 ianuarie a început să ne amâne, spunând că încă nu a golit apartamentul, că are probleme în familie. Erau motive puerile, dar am lăsat-o așa. În acea perioadă, a trebuit să mergem în Făgăraș la o mătușă, fiindcă nu avea unde să stăm în Sibiu, deoarece el nu mai dădea semne. În 5 ianuarie, ne-a zis că nu mai poate să ne dea apartamentul și că ne va da banii înapoi. Ne-a tot amânat așa, până am început să ne punem întrebări serioase. În 10 ianuarie, am zis să mergem să verificăm cheile și, surpriză, nu erau bune”, spune David. 

Tânărul a decis să anunțe poliția, astfel că a depus o plângere penală. Nu și-a primit încă banii și vrea să avertizeze și alți potențiali păgubiți. 

țepe cu chirii la sibiu - un proprietar ia banii, dar nu dă cheile - acum doi ani, era reținut pentru aceeași faptă 
Apartamentul dat în chirie

Alți oameni înșelați prin aceeași metodă

Dar David nu a fost singurul om înșelat în această perioadă de individ, dovadă fiind numeroasele plângeri înregistrate la poliție. Și în cazul lor, bărbatul a procedat la fel. I-a abordat pe Facebook, le-a propus să vină să vadă apartamentul, iar la fața locului au încheiat un contract de mână, totul pentru a le câștiga încrederea. Apoi, le-a cerut o garanție, iar aici sumele au variat. „Când i-am spus că vreau banii înapoi, mi-a spus că îmi va da 2.000 de lei. Eu m-am gândit că face asta doar pentru că mi-a ținut banii blocați atâtea zile dar, de fapt, el nu mai știa câți bani i-am dat, fiindcă a înșelat mai mulți oameni. Unii i-au dat 1.500 de lei, alții 2.000”, povestește David, tânărul înșelat. 

O altă tânără din Sibiu care și-a căutat chirie în aceeași perioadă a povestit, pentru Ora de Sibiu, sub anonimat, care a fost experiența sa și cum a fost păgubită cu 2.200 de lei. „Povestea a început aparent clasic. Observ că acesta e modul lui de abordare. Își face un cont fals de Facebook și scrie în privat oamenilor care postează anunț că își caută chirie. La fel a fost și în cazul meu. Am vorbit cu el la telefon, mi-a trimis poze pe WhatsApp și am stabilit să vizionez apartamentul. După ce l-am văzut, i-am zis că aș vrea să îl închiriez. A zis că mai vin și alții să îl vizioneze și nu poate să mi-l rezerve așa fără bani. I-am dat atunci 200 de lei. A făcut un precontract și în aceeași zi ne-am văzut ca să îi mai dau 900 de lei și să facem contractul de închiriere. Eu voiam să îl închiriez de la 1 ianuarie, iar atunci când ne-am văzut era încă decembrie. Mai erau lucruri în casă și a zis să ne vedem după Crăciun, ca să poată strânge ce e acolo și să îmi dea cheia. În 28 decembrie, ne-am văzut ca să punem citirea pe contract, să îi plătesc chiria pe ianuarie, adică încă 1.100 de lei și să îmi dea cheia. Lucrurile din casă nu erau încă strânse, dar a zis că nu a apucat fiindcă a fost plecat de sărbători. Cheia de la interfon mergea sigur, pentru că am testat-o. În data de 2 ianuarie, mi-a scris de dimineață, că îi pare rău, dar nu a reușit să adune lucrurile din apartament și că va fi liber abia din 5. I-am zis că nu mi se pare ok, că eu am plătit să stau acolo din 1. Mi-a spus că îi pare rău și că o să plătesc mai puțin în februarie. A venit și data de 5 ianuarie și, tot de dimineață, până încă nu am apucat să merg la apartament, mi-a scris că din cauza unui litigiu la ANAF i-a fost pus sechestru pe apartament și conturi și nu îl mai poate închiria, astfel că îmi va da banii înapoi. Mi s-a părut aiurea și i-am scris că nu avea cum doar peste noapte să afle așa ceva și că îmi vreau banii înapoi”, povestește tânăra. 

Din acest punct, a început haosul. Tânăra a încercat în repetate rânduri să stabilească o întâlnire cu proprietarul pentru a-și putea recupera banii, însă el o amâna de fiecare dată. „L-am sunat să îmi spună adresa unde să merg eu, dacă el nu poate veni ca să îmi recuperez banii. Nu a vrut, motivând că nu deplasarea ar fi problema, ci lipsa banilor. A zis că i-a pus într-un cont la care nu mai are acces. Când l-am întrebat cum are de gând să îmi dea banii, mi-a zis că o să se împrumute la cineva și că îmi va da 2.500 de lei, nu 2.200 cât îmi datora. A venit apoi ziua în care trebuia să ne vedem, trecuse de ora stabilită, așa că l-am contactat, dar nu a mai răspuns. După 25 de apeluri, mi-a blocat numărul”, mai spune tânăra. 

Date fiind cele întâmplate, a mers la poliție și a depus o plângere. Apoi, a intrat în contact și cu alte persoane păgubite, concluzionând că proprietarul este de fapt un țepar. „Când căutam chirie, am dat de o persoană care mi-a povestit că a pățit același lucru, dar acum 10 ani. Atunci, a mers la poliție și făcuse a unsprezecea plângere pe numele lui. Vă dați seama câte persoane a păcălit până în prezent. Activează cu aceeași minciună de ani de zile. Mereu are același stil și vorbește de parcă el ar fi victima”, spune tânăra. 

țepe cu chirii la sibiu - un proprietar ia banii, dar nu dă cheile - acum doi ani, era reținut pentru aceeași faptă 
Apartamentul dat în chirie

„Afacere” veche de câțiva ani – Proprietarul este recidivist

Individul care i-a tras pe sfoară pe acești sibieni se numește Alin Vasile Oancea. În anul 2021, el a fost reținut, iar mai apoi plasat sub control judiciar, fiind anchetat de oamenii legii în urma plângerilor făcute de păgubiți. Cel puțin șapte oameni au fost înșelați, în acel an, de acest bărbat, prin aceeași metodă. 

CITEȘTE ȘI: Sibianul care dădea țepe cu chirii, reținut de poliție și pus sub control judiciar

Petru, unul dintre sibienii înșelați acum 2 ani, spune că a fost contactat în ultimele săptămâni de mai multe persoane care i-au cerut sfatul, aflând că și el a avut parte de aceeași experiență cu proprietarul. „În luna decembrie am fost contactat de o fată care a fost țepuită și mi-a cerut sfatul cu privire la recuperarea banilor. Am reușit să o asist și, din fericire, i-a primit înapoi. Problema este că escrocul încă practică aceeași schemă cu apartamentul. O altă fată mi-a scris, pe Facebook, după ce a văzut articolul din 2021, iar apoi m-a contactat și un băiat, amândoi păgubiți”, spune Petru Ungureanu, bărbatul înșelat în 2021. 

Nu doar abordarea individului este aceeași, ci și apartamentul. Omul folosește aceleași poze, cu aceeași locuință, de pe aceeași stradă. Și-a schimbat, între timp, doar numele de pe Facebook. 

Ora de Sibiu a încercat să ia legătura în ultimele zile cu proprietarul apartamentului, însă acesta a avut telefonul închis. În urmă cu doi ani, el declara că este „un om cinstit” și că poliția este singura care va putea demonstra contrariul.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

  1. Hal de justiție ce avem la Sibiu și în țara asta,după ce că acesta e recidivist nu se iau măsuri ptr.a opri aceste abateri
    Rușine justiția română

  2. Acest anunț doresc să fie public!

    Am luat țeapă exact ca alți 11 oameni (din câte am înțeles) și asta nu e normal!

    Sunt studentă și nu aveam altă intenție decât să găsesc un loc unde să pot învăța, unde să mă pot odihni pentru muncă și unde să am un confort minim de utilități.
    Am publicat ca alte persoane un anunț pe mai multe grupuri de închirieri de imobile Sibiu. Acest tip m-a abordat pe un cont cu numele de Andrei Manda susținând că de fapt vorbesc cu nevasta lui și că “soțul ar avea un apartament pe strada Oștirii, nr.10, ap. 86”, iar contul este de întreprindere. Mi s-a părut dubios, însă nu am vrut să fiu pesimistă din prima și am mers să văd apartamentul următoarea dimineață. Presupusa nevastă a domnului, când i-am scris că am ajuns, a zis “ajung și eu în 4 minute”. După exact atâtea minute, apare el la scara blocului (al doilea fapt dubios). Am mers totuși să văd ce este sus. Un apartament de lux pot spune pe care cerea 200 de euro, lucru ce mi se părea foarte ciudat, dar, dorind să cred că mai există și oameni înțelegători și buni, am zis hai că poate nu e un fals. I-am dat 980 de lei avans făcând un contract de mână, urmând ca pe data de 20 Ianuarie să-i mai dau și chiria, zicând că totul este ok. Nu a trecut mult timp (în care am aflat de curând că mai înșelase câteva persoane) și mă pistona să-i dau toți banii sub pretextul că nevasta sa îl presează, minciuna!!!!
    I-am dat tot și pe data de 16 Ianuarie urma să mă mut, dar ce să vezi?! Cheia nu se potrivea: hoțul e tot hoț până pleacă de pe lume, nu? A schimbat iala, iar eu, cu bagajele la ușă și tot bagajul cu nervi și panică am mers la poliție unde am declarat tot.
    Spun povestea mea,nu ca să mă dau spectacol sau pentru a arăta că vai am pățit și eu, cu o spun pentru a da curaj și altora care poate au aceeași problemă cu el sau cu oricare alt înșelător să vorbească liber, să-și descarce antipatia acumulată și să demaște pe cel care a înșelat pentru a fi pedepsit pentru că asta merită!
    Și oricum unde ne aflăm să recurgem la astfel de gesturi pentru niște bani pe care unii corecți preferă să câștige muncind din greu?