interviu exclusiv - claudiu niculescu din cantonamentul de la râmnicu vâlcea - ”obiectivul este să formăm un nucleu de jucători care să ne ajute să fim sezonul viitor în play-off”

Antrenorul principal al CSC 1599 Șelimbăr, Claudiu Niculescu (46 ani) pregătește a doua parte a sezonului în Liga a II-a în cantonamentul centralizat de la Rm. Vâlcea, acolo unde echipa a jucat anul trecut meciurile de pe teren propriu. Din primăvară, Șelimbăr încearcă să revină la Sibiu, pe Stadionul Municipal.

interviu exclusiv - claudiu niculescu din cantonamentul de la râmnicu vâlcea - ”obiectivul este să formăm un nucleu de jucători care să ne ajute să fim sezonul viitor în play-off”

Tehnicianul a venit pe banca echipei la începutul lunii noiembrie și a condus echipa în trei partide. Claudiu Niculescu și-a propus ca obiectiv construirea unui lot care sezonul viitor să atace play-off-ul.  După 16 etape din sezonul regular, CSC 1599 Șelimbăr este pe locul 12 în Liga a II-a, cu 5 victorii, 6 remize și 5 înfrângeri, iar șansele de a mai prinde play-off-ul sunt foarte mici.

Despre planurile sale cu ”călăreții roșii”, Claudiu Niculescu a vorbit de la Rm. Vâlcea în exclusivitate pentru Ora de Sibiu.

Cum sunt primele zile de cantonament la Rm. Vâlcea?

Claudiu Niculescu: Au trecut doar trei zile de când suntem aici, băieții răspund cerințelor noastre, dar mai avem câteva zile bune de stat aici și mai avem mult de muncă. Am venit la Rm. Vâlcea pentru că avem toate condițiile de pregătire. Sunt mulțumit de cum se pregătesc băieții.

Au fost multe schimbări în lot, va fi mai puternică Șelimbăr în acest an?

Claudiu Niculescu: Rămâne să vedem în jocurile care mai sunt de disputat în acest sezon. Au fost destul de multe schimbări în lot, sunt mulțumit de jucătorii care au venit în această iarnă, fotbaliști care sper să ne ajute în ceea ce ne-am propus în primăvară. Mai multe nu pot spune, și eu aștept să văd cum vom arăta în jocurile care au mai rămas de disputat în acest sezon.  Mai suntem în căutări, vor mai veni maxim doi jucători.

Mai speri la play-off?

Claudiu Niculescu: La fotbal trebuie să fim realiști, este frumos să visăm, dar e greu. Din punct de vedere matematic ar mai fi șanse, dar ținând cont că este distanța destul de mare de locul 6 și fiind doar 9 puncte puse în joc, cred eu că play-off-ul nu mai poate fi atins. Dar, la fotbal se poate întâmpla orice. Ca să reușim asta ar trebui ca echipele din fața noastră să aibă un parcurs rău în cele trei etape și noi să mergeam ceas, adică să câștigăm cele trei jocuri. Noi trebuie să ne gândim la ceea ce avem de făcut, să adunăm cât mai multe puncte în clasament și să formăm acel nucleu care să ne ajute sezonul viitor să ne îndeplinim obiectivele pe care le vom avea. În primă fază, primul obiectiv va fi play-off-ul, apoi rămâne să vedem. Am încredere în toți băieții care sunt acum în lotul nostru, am încredere că vom avea rezultate bune în această primăvară, că vom forma un grup unit și acest lucru se va vedea pe teren.

”În proporție destul de mare, cred că ne întoarcem la Sibiu”

Se mută echipa înapoi de la Vâlcea la Sibiu?

Claudiu Niculescu: Sperăm să jucăm la Sibiu, se fac demersuri în acest sens, conducerea clubului lucrează la asta. Ne-am dori foarte mult să jucăm pe Stadionul Municipal din Sibiu, s-ar crea o altă emulație în jurul echipei, dar rămâne să vedem. E posibil să continuăm să jucăm la Vâlcea, dar în proporție destul de mare cred că ne vom întoarce la Sibiu.

Se poate obține din sezonul viitor și dreptul de promovare?

Claudiu Niculescu:  Si la asta  lucrează conducerea clubului, cu siguranță sezonul viitor obiectivul va fi play-off,  cu dreptul de promovare rămâne să vedem. Conducerea clubului lucrează și la acest aspect.

Cine promovează din Liga a II-a?

Claudiu Niculescu: Acum nu pot să zic că este o favorită certă, distanța de puncte între primele clasate  e destul de mică, pot apărea surprize. Cred că Poli Iași pare principala favorită, deși va fi un play-off foarte greu și s-au văzut surprize și în sezoanele trecute, așa că nu știu ce va fi.

Meciul contra lui Dinamo va fi unul special pentru tine?

Claudiu Niculescu: De când antrenez, nu am meciuri speciale, eu sunt profesionist și îmi fac treaba unde lucrez. Sunt la Șelimbăr și sunt trup și suflet alături de acest club foarte serios, cu oameni care vor performanță și pun la dispoziția jucătorilor toate condițiile pentru a se face performanță. Am venit aici să am rezultate bune și îmi doresc foarte mult acest lucru.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică