Un accident rutier a avut loc, miercuri seara, pe strada Maramureșului din Sibiu. Din primele informații, evenimentul s-a soldat cu cinci victime. Mai multe echipaje medicale sunt la fața locului.
UPDATE 2
„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Șoseaua Alba Iulia spre Calea Poplăcii, în apropiere de intersecția cu strada Cristian, din cauze care urmează a fi stabilite, un sibian în vârstă de 37 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un microbuz transport persoane, condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Cisnădie”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cele patru persoane transportate la spital se aflau în microbuz.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului. În zonă se circulă îngreunat.
UPDATE 1
Echipajele SMURD au transportat la spital un bărbat de circa 36 de ani cu traumatism cranio-cerebral și un bărbat de aproximativ 50 ani cu traumatism de membru inferior. De asemenea, echipajele SAJ Sibiu prezente la fața locului au asistat medical două victime, femei de 24 și 50 de ani, care au suferit traumatisme craniene și de membre inferioare, și ele transportate la spital.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Evenimentul s-a produs pe strada Maramureșului și, din informațiile primite prin apel la 112, cinci persoane au nevoie de îngrijiri medicale.
„ISU Sibiu intervine de urgență cu două autospeciale SMURD dintre care una cu medic pentru evaluarea si acordarea de asistență medicală persoanelor implicate. Alte două ambulanțe SAJ intervin, de asemenea. Din primele informații sunt 5 persoane implicate, conștiente”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Intervenția se află în dinamică, revenim cu informații.