Bărbat găsit decedat într-un apartament din cartierul Ștrand
foto: arhivă

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au răspuns în ultimele 24 de ore unui număr de peste 50 de solicitări venite pe numărul de urgență 112. Salvatorii au intervenit la cazuri medicale, incendii și deblocări de uși. Într-un apartament a fost găsit un bărbat decedat. 

Pompierii au intervenit la 46 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave. De asemenea, au intervenit pentru deblocarea a trei uși de apartament în municipiul Sibiu, pe străzile Bihorului, Iezer și bulevardul Mihai Viteazu. Pe strada Bihorului, în interiorul apartamentului, a fost găsit un bărbat de aproximativ 80 de ani decedat. În cazul celorlalte deblocări a fost vorba de persoane cu probleme medicale care au primit îngrijiri de specialitate din partea echipajelor SMURD.

De asemenea, pompierii au intervenit pentru stingerea a patru incendii, trei dintre acestea la gospodării cetățenești și unul la un autoturism, produse în localitățile Cristian, Cisnădie, Săliște și Șaroș pe Târnave.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică