șofer urmărit de poliție prin sibiu, după ce a trecut pe roșu - era beat
foto: arhivă

Un șofer în vârstă de 44 de ani a fost urmărit de poliție de pe strada Constituției până pe Rusciorului, după ce a fost surprins că a trecut pe roșu. În urma verificărilor, oamenii legii au depistat că bărbatul era băut. 

„La data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 05,00, pe strada Constituției din municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au observat că șoferul unui autoturism nu s-a oprit la culoarea roșu a semaforului instalat la intersecția cu strada 9 Mai, continuându-și deplasarea. Polițiștii au urmărit autoturismul în cauză și l-au oprit pe strada Rusciorului”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că la volan se afla un sibian în vârstă de 44 de ani, testarea sa alcoolscopică indicând un rezultat de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Sibianul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu