Raul Opruț, unul dintre cei mai ”vânați” jucători de la FC Hermannstadt a vorbit în cadrul unui interviu despre cele mai grele momente din viață, dar și despre visurile sale.
Raul Opruț, în vârstă de 25 de ani, s-a născut la Caransebeș, iar în momentul de față joacă ca fundaș stânga la FC Hermannstadt. Conform transfermarket, fotbalistul este cotat la 800.000 de euro, relatează GSP.
3 lucruri neștiute despre tine
Sunt un mare pasionat de tenis. Când am timp liber joc foarte mult tenis de câmp. În timpul campionatului mai puțin, pentru că nu e OK, mai riști o accidentare, mai riști altceva. Sunt un mare fan al tenisului, mă și uit la televizor des
Pe mine nu m-au crescut părinții. Să nu se înțeleagă greșit, au fost și părinții mei, dar mai mult m-a crescut bunica, care recent, acum 6 luni, a murit. Țineam foarte mult la ea și tristul eveniment m-a făcut să mă ambiționez și mai mult. Să dau totul pe teren ca să reușesc tot ce i-am promis. Am făcut și un tatuaj pe mână cu numele ei
Mai sunt pasionat de PlayStation, NBA și biliard. În general, în vacanță fac multe chestii dacă îmi permite timpul. Evident, lucruri fără grad de risc, să nu mă accidentez
O greșeală făcută
Eu am o vorbă aici: «Greșeala ți-o arată doar timpul». Nu pot să spun că am făcut foarte multe greșeli în viață. Poate când eram copil, atunci mai greșeam, că spărgeam geamuri la ai mei pe acasă. Dar greșeli mari nu consider că am făcut până în acest moment. Sper să nu fac nici pe viitor. Doamne ajută!
Idol
În copilărie și în timpul liceului, la Banatul, jucam mijlocaș stânga sau mijlocaș central. N-am fost de mic fundaș stânga. Atunci idolul meu era Ronaldinho. Chiar primul tricou pe care l-am avut acasă a fost cu Ronaldinho la Barcelona. Acum unul dintre preferații mei, dar nu idol, ar fi Theo Hernandez, de la AC Milan
Barcelona. Evident, Ronaldinho și Messi
Visul
Să ajung cu naționala la un turneu final și să joc un măcar un meci în Champions League
Cea mai mare calitate
Eu zic că ambiția și faptul că sunt un luptător pe teren, așa mă consider eu cel puțin. Asta mă ajută foarte mult în multe momente. Nu vreau să vorbesc de calități tehnice și să intrăm în detalii tactice, n-are rost
Defectul
Pe teren ar fi că sunt prea guraliv cu arbitrii. Din cauza asta am luat și foarte multe cartonașe galbene, chiar m-a certat Mister
Cel mai greu moment
Când m-am mutat din România în Italia, la vârsta de 13-14 ani. Eu fiind acolo fără părinți, m-am dus la un internat. Nu știam să vorbesc foarte bine limba. Mă descurcam cât de cât în engleză. Consider că, ajungând devreme fără părinți în afara țării, m-a ajutat foarte mult, și nu doar la fotbal. M-a ajutat foarte mult în viața personală fiindcă eu încă de mic îmi organizez viața, timpul, tot ceea ce ține de mine
Nu am avut niciodată nevoie de părinți în sensul acesta. Acolo am învățat să gătesc și m-am dezvoltat fotbalistic. Știu multe lucruri tactice, care mă ajută azi. Nu m-am simțit vreodată dat la o parte pe acolo. Pentru că nu sunt genul. Sunt foarte prietenos, sunt vorbăreț și simpatic. Chiar dacă pe stradă mai spune lumea una-alta. Lucruri nu chiar frumoase despre români. Dar niciodată nu m-a afectat și nu o să mă afecteze pentru că știu cine sunt eu și ce țară suntem noi, până la urmă
O prostie din copilărie
La școală nu pot să spun ce făceam, că poate citește mama prin Gazetă și după aia e problemă mare. Nu știu, dar cred că cele mai amuzante faze se petreceau când jucam fotbal pe stradă. Spărgeam geamuri pe la noi sau la alți vecini. Asta consider eu că sunt amintirile copilăriei și cred că sunt cele mai frumoase pe care le am până acum. Faptul că de mici eram de dimineața până seara în vacanță. Jucam fotbal pe stradă, alergam, aveam o energie care nu se termina niciodată. Doar când ne chemau părinții acasă
Cel mai dificil adversar
Dennis Man când era în România. Nu țin minte exact data, dar am jucat un FCSB – Hermannstadt pe Arenă și s-a terminat 3 sau 4 la zero. El a fost cel mai dificil adversar. M-a surprins că era puternic și într-o formă foarte bună pe atunci. A fost cea mai bună formă a lui în România. Era foarte rapid. Se descurca foarte bine și Olaru. Olaru, caO mândrie pe plan personal. La începutul anului, când mi-am prelungit contractul cu Hermannstadt, chiar vorbeam asta cu Dani Coman. I-am zis: «Fii atent, eu rămân aici, dar să știi că în 2-3 luni vreau să ajung la națională!». El mi-a zis: «Doamne-ajută!». Și am simțit o putere de muncă mai mare, mai multă ambiție și îmi doresc din ce în ce mai mult. Vreau mai mult pe viitor, degeaba ar rămâne doar convocarea aceea, că n-ar conta la nimic. Mi s-a făcut pielea de găină la imn! Știam că se uită și părinții mei la meci. Nu știu dacă pot să exprim în cuvinte chestiile astea. Doar cine a jucat fotbal, cine a trecut prin acele momente poate să înțeleagă cum te simți tu în interior. N-aș putea să găsesc cuvinte. Dacă ar fi să definesc într-un cuvânt, aș spune mândriere este cel mai bun mijlocaș din România în momentul de față
Convocarea la națională
O mândrie pe plan personal. La începutul anului, când mi-am prelungit contractul cu Hermannstadt, chiar vorbeam asta cu Dani Coman. I-am zis: «Fii atent, eu rămân aici, dar să știi că în 2-3 luni vreau să ajung la națională!». El mi-a zis: «Doamne-ajută!».
Și am simțit o putere de muncă mai mare, mai multă ambiție și îmi doresc din ce în ce mai mult. Vreau mai mult pe viitor, degeaba ar rămâne doar convocarea aceea, că n-ar conta la nimic. Mi s-a făcut pielea de găină la imn! Știam că se uită și părinții mei la meci. Nu știu dacă pot să exprim în cuvinte chestiile astea. Doar cine a jucat fotbal, cine a trecut prin acele momente poate să înțeleagă cum te simți tu în interior. N-aș putea să găsesc cuvinte. Dacă ar fi să definesc într-un cuvânt, aș spune mândrie
Cel mai important sfat de la părinți
Să rămân mereu cum am fost în copilărie, indiferent de situația mea financiară. Chiar dacă am bani, chiar dacă n-am. Chiar dacă sunt un fotbalist bun sau unul slab. Să reușesc să-mi aduc mereu aminte de unde vin. Consider că până acum am reușit să respect acest sfat pe care mi l-au dat de mic
Primul lucru cumpărat cu banii câștigați
Un tricou de la Balenciaga. Sincer îți zic. Când eram în Italia. Deși era foarte scump, era tot ca un fel de mândrie că făcusem primii bani și voiam să iau ceva ce îmi doream de mult
