Jandarmii montani au intervenit, joi seara, în Păltiniș, pe drumul către Râu Sadului, pentru a ajuta doi tineri care au rămas blocați cu mașina în zăpadă. Aceștia s-au asigurat că autoturismul nu blochează drumul și au decis să îi transporte pe tineri până în Sibiu, urmând ca aceștia să vină să își ia mașina înzăpezită în următoarea zi.
Doi tineri au rămas înzăpeziți în zona montană, dar jandarmii din Păltiniș i-au ajutat să ajungă în siguranță acasă „Aseară, doi sibieni au fost ajutați de jandarmii din cadrul Postului Montan Păltiniș să ajungă în siguranță în Sibiu, după ce au rămas înzăpeziți cu mașina pe drumul înspre Râu Sadului. Cei doi tineri au ieșit la o plimbare în stațiunea Păltiniș cu intenția de a ajunge la Cantonul silvic Muncel. Fiind atrași de peisajul de iarnă au continuat drumul înspre Râu Sadului, unde au rămas înzăpeziți cu mașina”, spun jandarmii.
În cele din urmă, pentru că nu aveau semnal la telefon au cerut ajutorul jandarmilor montani prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, în jurul orei 21.00. Echipajul ajuns la fața locului a încercat să scoată mașina din zăpadă, însă stratul acesteia nu le-a permis. „Jandarmii s-au asigurat că mașina nu blochează drumul de acces, iar pentru siguranța persoanelor implicate, le-au însoțit până în municipiul Sibiu, urmând ca acestea să își recupereze autoturismul”, adaugă aceștia.
Sfaturi de la jandarmi pentru a evita astfel de evenimente
Dacă v-aţi hotărât să veniţi la munte, pentru o drumeţie reuşită jandarmii vă recomandă să vă informați cu privire prognoza meteo și starea drumurilor, să vă echipaţi corespunzător zonei montane, să folosiţi doar traseele marcate, să urmăriţi marcajele de pe traseu, să plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor şi nu vă aventuraţi singuri la drum. În caz de nevoie solicitați ajutorul jandarmilor montani prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.