Estimările BNR - ”România va evita recesiunea în 2023”

România va evita recesiunea în acest an, chiar dacă va avea o creșterea economică mai mică. Acestea sunt estimările Băncii Naționale. Inflația va coborî sub 10 procente abia spre sfârșitul anului.

Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: „Evităm o recesiune, considerăm că nu va fi o recesiune în 2023. Aproape cu certitudine, nu vedem semnale de recesiune, chiar dacă creșterea economică va fi mai mică decât în 2022.

ROBOR stagnează, a coborât ușor, nu mai sunt șanse să se apropie de 8% așa cum am avut în cursul anului trecut. Maximul s-a atins, dar o scădere semnificativă se va simți abia când vom avea o scădere semnificativă a inflației mai accentuat spre trimestrul al treilea și, conform acestui scenariu pe care încercăm să-l conturăm și prin decizia de ieri (marți – n.r.), să avem la sfârșitul anului o inflație de o singură cifră”.

Banca Națională a României a majorat, marți, rata dobânzii de politică monetară, de la 6,75% la 7%. Este prima creștere din anul 2023, după ce în anul anterior aceasta a crescut de la 2% în luna ianuarie, la 6,75% în luna noiembrie.

Potrivit comunicatului Băncii Naționale a României, „rata anuală a inflației va scădea probabil în trimestrul I 2023 în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu (noiembrie 2022), dar va coborî semnificativ mai alert ulterior, ajungând la nivelul de o cifră încă din trimestrul III al anului curent”.

Ultima oră