Trei cazuri de Flurona la Sibiu. S-a înregistrat al șaptelea deces din cauza gripei
foto: arhivă

În timp ce cazurile de gripă sezonieră se înmulțesc în județul Sibiu, apar și primele cazuri de Flurona. Acesta este termenul folosit de medici pentru a descrie cazurile cu infecție simultană cu gripă și coronavirus. De la începutul anului și până în prezent, potrivit datelor furnizate de DSP, șapte oameni au decedat din cauza gripei, iar alți trei sunt internați în Spitalul Județean, fiind confirmați pozitiv la ambele boli. 

Trei cazuri de Flurona la Sibiu. S-a înregistrat al șaptelea deces din cauza gripei

Numărul cazurilor de gripă a crescut considerabil în prima săptămână din 2023 în județul Sibiu. În perioada 2 ianuarie – 8 ianuarie, s-au înregistrat 242 de cazuri. Șapte persoane au decedat de la începutul anului și până în prezent din cauza gripei. Cel mai recent caz a fost declarat, miercuri, de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu. „Din păcate, astăzi mai aven un deces. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din Sibiu, cu pneumonie generată de infecția cu virusul gripal A, internat din data de 05.01.2023 pe secția Boli Infecțioase și ulterior în ATI, nevaccinată antigripal”, spune Horațiu Cojocaru, directorul DSP Sibiu.

CITEȘTE ȘI: Primele decese din cauza gripei la Sibiu

Trei cazuri de Flurona în Sibiu

Potrivit DSP Sibiu, miercuri, în județ, existau trei cazuri de Flurona, fiind vorba despre trei pacienți internați în Spitalul Județean, doi dintre ei în secția Boli Infecțioase, iar unul la ATI.

Flurona este termenul folosit de medici pentru a descrie cazurile de infecție simultană cu gripa sezonieră și COVID-19. De menționat este faptul că Flurona nu este o nouă variantă a virusului, ci doar un termen pentru a descrie starea pacientului diagnosticat cu ambele infecții.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică