patinoarul din centrul sibiului închis din cauza costurilor prea mari la curent - administrator: "e bătaie de joc"

Patinoarul din centrul Sibiului nu va mai fi disponibil pentru publicul larg de azi, 11 ianuarie, iar de zilele următoare Piața Mare se va reîntoarce la aspectul său obișnuit. După ce ediția cu numărul 15 a Târgului de Crăciun a ajuns la final la începutul săptămânii trecute, căbănuțele fiind strânse, acum a venit rândul celorlalte două atracții să fie scoase din Piața Mare. Este vorba despre patinoar și brad.

Lucările sunt în toi în inima Sibiului, acolo unde se realizează demontarea simultană a bradului și patinoarului. Administratorii se arată mulțumiți de numărul turiștilor care au patinat în acest sezon, însă își exprimă nemulțumirea față de prețurile ridicate la energia electrică, motiv pentru care au fost nevoiți să închidă mai repede decât doreau.

“Prima dată când am venit aici era 0,40 lei kilowatul, anul trecut a fost 2,20 lei, iar anul ăsta a ajuns la 8 lei kilowatul. E bătaie de joc, sincer. Cheltuielile sunt foarte mari. Noi spunem că lumea e mulțumită pentru că e al cincilea an în care venim aici și încercăm să facem o treabă bună, să lăsăm o impresie bună, însă din cauza prețului ridicat la curent a trebuit să strângem cât mai repede, chiar mai repede decât ne-am fi așteptat” susține Liviu Țurel, administrator patinoar.

patinoarul din centrul sibiului închis din cauza costurilor prea mari la curent - administrator: "e bătaie de joc"

Administratorul susține că afacerea a mers mult mai bine anul trecut, pentru că în ciuda faptului că oamenii erau mai puțini, prețul la utilități era mai mic, ajungând să compenseze valoarea profitului. “Noi suntem oameni de afaceri, iar în fiecare an este o loterie. La prețurile astea, începe să fie mai puțin profitabil și putem spune chiar că a fost mai bine anul trecut. Chiar dacă sezonul acesta a fost mai multă lume, cifrele sunt similare cu cele de anul trecut deoarece costurile erau mai mici” completează Țurel.

În final, acesta susține că este totuși mulțumit de această ediție și că mulți dintre cei care au ales să patineze sunt chiar turiștii. “Sincer să fiu, o mare parte din clienții noștri sunt turiști, ca în fiecare an. Cât a fost Târgul de Crăciun, a fost bine din punct de vedere al oamenilor ce ne-au trecut pragul. Una peste alta, până la urmă suntem mulțumiți”, spune Liviu Țurel, administrator patinoar.

Ultima oră

Comentariul meu