Accident cu trei mașini pe strada Avrig din Sibiu - O femeie dusă la spital
FOTO arhivă

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit miercuri seara la un accident de circulație produs în municipiul Sibiu, pe strada Avrig. Trei mașini au intrat în coliziune, iar în urma impactului o femeie a fost transportată la spital. 

Din primele cercetări s-a stabilit faptul că este vorba despre o coliziune față – spate, produsă pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, în carambol fiind implicate trei autoturisme.

„Conducătorul auto care nu a păstrat distanța de siguranță este un sibian în vârstă de 55 de ani, autoturismul său intrând în coliziune cu alt turism pe care l-a proiectat în a treia mașină, condusă înainte de către o femeie în vârstă de 40 de ani, din Gura Râului. Al doilea autoturism implicat în coliziune este unul condus în regim taxi de către un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Șelimbăr”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Pasagera din taxi, o tânără în vârstă de 26 de ani, a suferit vătămări corporale ușoare, fiind transportată la spital conștientă. „Femeia de aproximativ 26 de ani a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la UPU Sibiu conștientă și cu dureri cervicale”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Cercetările continua în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest accident rutier. Fără mari probleme de trafic.

Ultima oră