A murit ultimul rege al Greciei - Constantin al II-lea avea 82 de ani
foto Neos Kosmos

Ultimul rege al Greciei, Constantin al II-lea, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la vârsta de 82 de ani, au anunțat medicii săi, potrivit BBC.

Regele a murit într-o unitate de terapie intensivă dintr-un spital privat din Atena.

Constantin al II-lea a urcat pe tron în 1964, în timpul unei perioade agitate din istoria Greciei, care a culminat cu o lovitură de stat militară trei ani mai târziu. La scurt timp, el a fost nevoit să fugă în străinătate în urma unei contra lovituri de stat nereușite. Monarhia a fost abolită în 1973. Constantin al II-lea a fost ulterior lipsit de cetățenia greacă, notează Mediafax.

A fost căsătorit cu prințesa Anne-Marie a Danemarcei. Cuplul a avut cinci copii. În 2002, el și alți membri ai familiei au primit despăgubiri pentru fostele lor proprietăți din țară.

Pasionat de navigație, Constantin al II-lea a câștigat aurul într-o probă pe echipe la Jocurile Olimpice din 1960 de la Roma. De asemenea, a făcut parte din Comitetul Olimpic Internațional.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică