Trei șoferi băuți, prinși la volan în Fofeldea, Șmig și Tălmaciu

Trei șoferi din județul Sibiu s-au ales cu dosare penale fiindcă au condus autoturisme pe drumurile publice fiind băuți. 

Primul șofer a fost depistat în 6 ianuarie, în jurul orei 23,45, în localitatea Fofeldea. „Polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe DC 44 de către un localnic în vârstă de 20 de ani. Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

Apoi, în 7 ianuarie, în jurul orei 21,35, în satul Șmig, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 23 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În 8 ianuarie, în jurul orei 04,30, pe raza orașului Tălmaciu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 46 de ani, a cărui testare alcoolscopică a indicat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Conducătorul auto a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică