Șase biciclete furate din Elveția de un ucrainean, descoperite la vama Siret
Sursa foto: Politiadefrontiera.ro

Polițiștii de frontieră din vama Siret efectuează cercetări după ce au găsit șase biciclete în microbuzul unui ucrainean, semnalate ca fiind furate din Elveția. Bicicletele au o valoare totală de 150.000 de lei, iar acesta încerca să le ducă în Ucraina. Polițiștii au confiscat microbuzul acestuia pentru cercetări ulterioare.

Bărbatul s-a prezentat vineri seara, în data de 6 ianuarie, la Frontiera Siret, pentru efectuarea formalităţilor de trecere, reltează Adevărul.

Bărbatul în vârstă de 34 de ani conducea un microbuz marca Mercedes-Benz Sprinter, având aplicate plăcuţe de înmatriculare specifice Ucrainei. În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, au fost descoperite şase biciclete, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente de provenienţă. Existând suspiciuni cu privire la faptul că acestea ar fi furate, s-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare. Cu această ocazie, colegii noştri au constatat că bicicletele erau semnalate ca fiind furate, alertă emisă de către autorităţile elveţiene.

Bicicletele, în valoare totală de 150.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării. Totodată a fost indisponibilizat la sediul instituţiei şi microbuzul în valoare de 80.000 lei.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalul cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică