Daniel Paraschiv vrea să joace în Premier League - ”Țelul meu e să ajung la Arsenal”
foto GSP

Daniel Paraschiv, atacantul lui Hermannstadt, a declarat că visul său e să ajungă în Premier League, la Arsenal.

Paraschiv are un sezon fantastic la Sibiu. Daniel este al doilea golgeter al campionatului, la egalitate cu Alibec și Dugandzic, 9 goluri. Sunt depășiți de Compagno, care are 13 reușite, scrie GSP.

Datorită evoluțiilor solide din acest sezon, Paraschiv a fost convocat și la națională, unde a marcat la debut. A intrat în repriza a doua cu Moldova, scor 5-0, și a punctat la câteva secunde de la pășirea pe gazon.

Daniel Paraschiv: „Țelul meu e să ajung în Premier League, mai exact la Arsenal”

„Un fotbalist trebuie să plece la mai bine când e pe val şi consider că acum am fost pe val. Nu ar fi o tragedie să rămân la Sibiu până în vară şi apoi să fac pasul într-un campionat mai puternic.

Cred că un transfer în străinătate ar fi mai util, însă cu siguranţă şi un transfer la o echipă care se bate la titlu în România ar fi foarte benefic pentru mine.

E ţelul meu să ajung în Premier League, mai exact la Arsenal, dar m-aş mulţumi cu orice echipă de acolo”, a declarat Daniel Paraschiv la Orange Sport.

Ultima oră