Oliver Frankel are 14 ani și este din Sibiu. Adolescentul este singurul român care a fost pe scena Musikverein, la concertul de Anul Nou de la Viena.
Oliver a început să cânte arii clasice încă de la vârsta de 4 ani, iar vocea sa este cu adevărat impresionantă. Băiatul a fost remarcat în urmă cu trei ani, într-o vacanță de schi în Austria, după cum povestește chiar mama sa, Lavinia Frankel, la TVR 1, relatează ziarul Libertatea.
„După Anul Nou, am mers într-o vacanță de schi, în Austria, unde Oliver a fost remarcat chiar de proprietara pensiunii în care am stat. Aceasta a făcut o mică filmare cu Oliver, pe care a transmis-o mai departe. A doua zi, am fost sunați ca în drum spre casă să oprim la corul băieților din Viena pentru o audiție. Imediat i-a fost oferită o bursă”, a spus femeia la TVR.
Oliver se află de trei ani la Viena și este elev al școlii Wiener Sängerknaben – Philanthropie, unde are parte de un program riguros de repetiții și studiu, mai povestește mama lui.
De asemenea, Oliver a avut și un turneu de două luni și jumătate în Statele Unite și Canada, unde a cântat în peste 40 de concerte. Datorită performanțelor sale, a fost invitat și într-un turneu de 8 săptămâni în Japonia.