Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit marți dimineața la un accident produs pe DN 14, la ieșirea din localitatea Șura Mare.
Potrivit polițiștilor, șoferul s-a răsturnat după ce a pierdut controlul mașinii într-o curbă. “Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, pe un tronson în curbă periculoasă la stânga, un bărbat în vârstă de 49 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara carosabilului”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la spital conștient. “Echipajul SAJ a acordat asistență medicală unui bărbat de 49 de ani care a suferit un traumatism cranian închis. Victima a fost transportată la UPU Sibiu”, spune Genu Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii acestui accident rutier.
Fără mari probleme de trafic.