Ponturi pentru distracția celor mici la Sibiu - Atelierul lui Moș Crăciun, sporturi de iarnă și spectacole de sezon

Elevii din Sibiu se bucură în această perioadă de vacanță. Aceștia pot profita de diferite activități pentru a se relaxa, precum Atelierul lui Moș Crăciun, interacțiunea cu animalele de la Grădina Zoologică și filmele speciale pentru copii. 

Ponturi pentru distracția celor mici la Sibiu - Atelierul lui Moș Crăciun, sporturi de iarnă și spectacole de sezon

Atelierul lui Moș Crăciun din Târgul de Crăciun

Cea de-a 15-a ediție a Târgului de Crăciun în Sibiu s-a deschis din 11 noiembrie, la fel și Atelierul lui Moș Crăciun, spre bucuria miilor de copii care îi trec în fiecare an pragul. Căsuța Moșului este locul în care cei mici învață în fiecare săptămână diverse meșteșuguri, de la confecționarea lumânărilor la picturi pe turtă dulce sau cum să facă biscuiți.  Atelierele de lucru sunt dedicate copiilor cu vârste între 5 și 9 ani și au în fiecare săptămână altă tematică.

Ponturi pentru distracția celor mici la Sibiu - Atelierul lui Moș Crăciun, sporturi de iarnă și spectacole de sezon
Sursă foto: facebook/Targul de Craciun din Sibiu

În timpul săptămânii, de luni până vineri, programul zilnic este  între orele 08:00-17:00, dar accesul copiilor se poate face doar în baza unei programări efectuate online, folosind formularul special, în limita locurilor disponibile. Fiecare serie durează 40 de minute. Sâmbătă și duminică atelierele sunt accesibile tuturor vizitatorilor, fără o programare făcută în prealabil, între orele 12:00 – 20:00. Locurile dedicate grupelor au fost epuizate la scurt timp de la deschiderea înscrierilor. La finalul activităților, toți copiii primesc câte o surpriză dulce din partea supermarket-ului Lidl, partenerul oficial al Atelierului lui Moș Crăciun.

CineGold a pregătit filme speciale pentru copii

Pentru cei care  vor să se bucure de un film bun în această perioadă, CineGold a pregătit o varietate de filme atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Printre acestea se numără: „O lume ciudată”; „Crăciunul ursulețului Teddy”; „Motanul Încălțat: Ultima dorință”; „Spărgătorul de Nuci”. Programul special de sărbători se găsește aici.

Copiii pot hrăni păsările la Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA invită sibienii să hrănească păsările în această perioadă. Începând din data de 16 decembrie 2022, până la sfârșitul lunii februarie a anului viitor, pasionații de activități în natură sunt așteptați la intrarea principală pentru a primi pungi cu semințe și o hartă cu locul de amplasare a hrănitorilor în muzeu – patru la număr. După ce vor hrăni păsările, copiii vor fi recompensați cu o surpriză la poarta principală. Intrarea în muzeu și participarea la activitatea de hrănire se face în baza abonamentului sau biletului de intrare. Acțiunea de observare și hrănire a păsărilor pe timp de iarnă a fost inițiată în anul 2018, în colaborare cu Societatea Ornitologică din România.

Ponturi pentru distracția celor mici la Sibiu - Atelierul lui Moș Crăciun, sporturi de iarnă și spectacole de sezon

Întâlnirea Cetelor Junilor la Săliște

În fiecare an, după Crăciun, cetele de juni din Mărginimea Sibiului se întâlnesc în Piața Junilor din Săliște ca să răspândească cu voie bună vestea Nașterii Domnului. Anul acesta „Întâlnirea Cetelor de Juni” va avea loc mâine, în 28 decembrie. De la orele 12:00 până după prânz, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, cetele de juni și de junese din satele din Mărginime şi din judeţele învecinate se vor întâlni și se vor întrece la joc, oferind un spectacol unic al unei tradiții vechi de mai bine de 100 de ani. 

Noi atracții la Grădina Zoo din Sibiu

La Grădina Zoologică, copiii se pot bucura de „Ferma Animalelor”, unde au posibilitatea de a interacționa cu animalele domestice: rațe, gâște, oi, capre, ponei și vaci pitice. Tot aici, cei mici pot să-i admire pe lupii din Croația aduși de curând la Zoo. 

Grădina Zoologică Sibiu va funcționa în zilele următoare după programul obișnuit, între orele 9:30 – 16:00.

Ponturi pentru distracția celor mici la Sibiu - Atelierul lui Moș Crăciun, sporturi de iarnă și spectacole de sezon

Concert de Anul Nou la Filarmonică

Aflat la cea de-a 14-a ediție, Concertul de Anul Nou la Sibiu continuă să inoveze formula vieneză și propune publicului tema sonoră a unui „City Break”.

„După o îndelungată pauză, emoții înalte amplificate de regăsirea cu marile orașe ale lumii vor fi redate în concert de arta dirijorului Tiberiu Oprea. Invitat pentru prima dată pentru a susține Concertul de Anul Nou de la Sibiu, artistul va conduce un program spectaculos de vast conceput pentru Orchestra ICon Arts – Ansamblul de cameră al Filarmonicii de Stat Sibiu – acompaniată de balerini ai Teatrului de Balet din Sibiu, cu o coregrafie semnată de Aleisha Sibhoun Prodea. Soliștii invitați vor fi: Antonia Beteag – soprană, Andres Groza – bas, Ștefan Cazacu – violoncel, în timp ce rolul de ghid al City Break-ului muzical va reveni jurnalistului Cătălin Sava”, transmit reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu.

Evenimentul se va desfășura la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu sâmbătă, 31 decembrie 2022 și duminică, 1 ianuarie 2023, cu începere de la ora 18:00.

Sporturi de iarnă pentru cei mici – patinaj, schi și săniuș

Copiii pasionați de sporturile de iarnă se pot distra pe unul din cele trei patinoare, deschise zilnic în Piața Mare, Parcul Sub Arini și la Cisnădie. Patinatorii trebuie să respecte câteva reguli importante astfel încât atât ei, cât și persoanele din jur, să aibă parte de o experiență plăcută. Așadar, accesul pe gheață este interzis fără patine, și nu este voie cu patine de viteză. De asemenea, fumatul și consumul de băuturi și mâncare în patinoar sunt interzise.

Citește și: VIDEO și GALERIE FOTO – Programul patinoarelor din Sibiu și împrejurimi – Cât costă distracția pe gheață iarna aceasta

La Arena Platoș, copiii se pot bucura de pârtia de săniuțe și de școala de schi. Pârtiile deschise la Arena Platoș sunt A, E, B2, D, Junior, precum și ambele pârtii de la școlile de schi.

Domeniul schiabil Transalpina – Voineasa se află în județul Vâlcea, la doar câteva ore distanță de Sibiu. Pe lângă pârtii vă veți putea bucura de telegondolă, teleschi și telescaun. Prețurile sunt mai mari cu 12% – 13% față de anul trecut – ski pass-ul pentru o zi costă 170 de lei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică