Polițiștii sibieni au reușit să scoată din circuitul ilegal 600 de articole pirotehnice. Acestea au fost găsite asupra a doi tineri din Brădeni.
„La data de 22 decembrie a.c., în jurul orei 18,00, pe strada Principală din localitatea Brădeni, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au depistat doi localnici în timp ce aruncau pe stradă cu petarde”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.
Asupra celor doi tineri, polițiștii au depistat 600 de articole pirotehnice din categoria P1, despre a căror proveniență persoanele în cauză nu au putut oferi detalii.
Articolele au fost ridicate în vederea confiscării, iar la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.