O femeie în vârstă de 29 de ani și copiii ei minori au fost transportați la spital vineri dimineața, după ce au fost implicați într-un accident rutier la intrare în Slimnic. Femeia s-a urcat băută la volan și, la un moment dat, a pierdut control direcției și a s-a răsturnat cu mașina în șanț.
Accidentul a avut loc vineri dimineață, în jurul orei 05:00, pe DN 14, la intrarea în Slimnic dinspre Mediaș. „Din primele cercetări efectuate s-a constatat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Mediaș spre Sibiu, pe un tronson în curbă la stânga, o femeie în vârstă de 29 de ani, cetățean străin, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se într-un șanț. Testarea alcoolscopică a conducătoarei auto a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi minori care se aflau în autoturism, în vârstă de 4, respectiv 6 ani și care au fost transportați la spital conștienți. „Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale pentru doi copii în vârstă de 4 și 6 ani care au fost transportați la Spitalul de Pediatrie cu escoriații, împreună cu mama în vârstă de 29 de ani”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier.