Dosar penal pentru un tânăr din Rusciori care a aruncat cu petarde pe stradă
Foto Arhivă

Un tânăr din Rusciori s-a ales cu dosar penal după ce a fost surprins de polițiști că aruncă cu petarde pe stradă. Asupra lui, oamenii legii au găsit 86 de articole pirotehnice. 

„La data de 21 decembrie, în jurul orei 18,30, pe strada Școlii din localitatea Rusciori, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au surprins un tânăr în timp ce arunca cu petarde pe stradă. La controlul efectuat asupra persoanei, polițiștii au depistat 86 de articole pirotehnice, din categorii interzise la deținere, comercializare și folosire de către persoanele fizice neautorizate”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Articolele au fost ridicate în vederea confiscării, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. În acest caz, cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică