Maraton Cultural - Conversatii despre comunism, joi la Biblioteca Astra Sibiu
FOTO: arhivă

Jos (comunismul)” a fost una dintre cele mai strigate lozinci în decembrie 1989, iar acesta a devenit și titlul evenimentului de mâine. JOS este singurul eveniment cultural de amploare din Sibiu organizat în acest an, dedicat Revoluției și comunismului.

Maraton Cultural - Conversatii despre comunism, joi la Biblioteca Astra Sibiu

Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine”, „Casa mea e un cântec cu acorduri ample”, „Șopârlele” în Epoca de aur, „Savanții celui mai iubit fiu” și „Magistrala albastră, proiectul gulag-ului românesc” sunt numele de afiș ale temelor evenimentului de joi.

Gândit ca un maraton cultural dedicat conversațiilor necesare despre comunism, evenimentul de la Biblioteca ASTRA va cuprinde cinci teme reper ale perioadei: viața în comunism, arhitectura și spațiile de locuit, libertatea de exprimare, trădarea intelectualilor și descoperirile arheologice din fostele colonii de muncă din zona Periprava. Printre invitații prezenți să contribuie la acest maraton cultural se află profesoara Mihaela Miroiu, scriitorul Radu Vancu, poeta Rita Chirian, arhitecții Alexandru Găvozdea și Liliana Cazacu, istoricul Răzvan C. Pop, actorul Florin Coșuleț, arheologii Gabriel Rustoiu și Marian Țiplic. Evenimentul este curatoriat de Smaranda Bălan, specialist în comunicare și Răzvan C. Pop, directorul Bibliotecii Astra Sibiu.

„M-am născut în Pitești – și am aflat despre „închisoarea groazei” încă din copilărie, fără să fi știut atunci că în șoaptă se vorbea despre ororile experimentului Pitești. Apoi, în adolescență, am trăit cu emoție și în deplină conectare cu desfășurarea evenimentelor momentul Revoluției din 1989. Mi se pare că este o datorie aproape religioasă pentru cei din generația noastră să transmită ne-uitarea acestor zile și generațiilor mai tinere, pentru că 22 decembrie 1989 este o dată cheie în înțelegerea istoriei noastre. Ne-am dorit un eveniment care să concentreze într-o singură zi atât elemente de atmosferă, legate de stilul de viață, cât și aspectele dure ale opresiunilor, consecințele gândirii libere și raportarea la propria conștiință”, a spus Smaranda Bălan, co-organizator al evenimentului de joi. 

„O bibliotecă, mai ales Biblioteca ASTRA, trebuie să fie o scenă dialogului cultural și a celui de idei. Biblioteca devine astfel o agora a dezbaterilor și astfel rămâne locul predilect al sibienilor de a se aduna și primi informație. Acest proiect este un moment pe care îl vom perpetua și suntem onorați să găzduim pe 22 decembrie acest exercițiu de reîmprospătare a memoriei”, a spus Răzvan C. Pop, directorul Bibliotecii ASTRA.

Evenimentul va începe la ora 11:00, la etajul 5, în zona American Corner, Corp B și se va încheia la ora 20:00. Fiecare dezbatere va dura între 60 și 90 de minute, iar invitații se vor schimba la fiecare temă, așa cum indică vizualul maratonului cultural.

Maraton Cultural - Conversatii despre comunism, joi la Biblioteca Astra Sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică