VIDEO FOTO – Calea Dumbrăvii plină de noroi de la camioanele din șantierul comandamentului NATO

Lucrările de construcție de la comandamentul NATO provoacă neplăceri locuitorilor din zonă. Una dintre ele este faptul că autovehiculele care ies de pe șantier duc tot noroiul rămas pe roți pe străzile din apropiere. 

VIDEO FOTO – Calea Dumbrăvii plină de noroi de la camioanele din șantierul comandamentului NATO

Lucrările la comandamentul NATO din Sibiu sunt în toi, iar pe șantier se fac progrese considerabile în ceea ce privește avansarea lucrărilor de construcție. Pe de altă parte, mașinile care ies din șantier cu noroi pe roți fac mizerie pe străzile adiacente, unde lasă dâre de nisip și praf pe carosabil. Chiar dacă roțile acestora sunt curățate cu un aparat de spălat prin presiune la ieșirea de pe șantier, această măsură nu este suficientă, carosabilul din zonă fiind plin de noroi.

VIDEO FOTO – Calea Dumbrăvii plină de noroi de la camioanele din șantierul comandamentului NATO

Cea mai afectată este chiar strada de lângă fosta universitate Alma Mater, lângă Garnizoana Sibiu. Urmele pot fi observate însă între sensul giratoriu de lângă Facultatea de Drept și până la intersecția cu strada Mikail V. Lomonosov.

Amenzi pentru cei care murdăresc carosabilul

Într-o ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică a fost prezentat un raport al amenzilor aplicate de către Poliția Locală Sibiu. „Au fost desfăşurate acţiuni de verificare a respectării normelor privind buna gospodărire, întreținere și curățenie, precum și a legislației privind protecția mediului, fiind aplicate un număr de 70 sancțiuni în sumă de 184.450 lei pentru fapte precum aruncare de ambalaje pe domeniul public, murdărirea drumurilor publice prin împrăștierea încărcăturii, nerespectarea obligației de a păstra curățenia la locul de depozitare a deșeurilor menajere, depozitarea de gunoaie sau moloz în locuri neautorizate, incendierea resturilor vegetale și a deșeurilor, nerespectarea obligației de colectare separată a deșeurilor”, transmit reprezentanții Poliției Locale Sibiu.

Raportul se bazează pe sancțiunile aplicate în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2022. Poliția a făcut o deplasare la fața locului și au sesizat faptul că nu au existat probleme.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică