Un bărbat a încercat să intre în România cu peste 300.000 de euro nedeclarați

 Peste 300.000 euro au fost descoperiţi miercuri în geanta unui cetățean ucrainean de către autorităţile de frontieră din punctul de trecere a frontierei Halmeu, când i-au făcut controlul la intrarea în țară. Banii, pe care bărbatul nu i-a declarat, au fost reținuți până la clarificarea situației.

În Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare, s-a prezentat miercuri dimineața, la ora 6.30, pentru a intra în ţară un cetățean ucrainean în vârstă de 32 de ani, la volanul unui microbuz înmatriculat în Ucraina, relatează Mediafax.

Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit o geantă în care se afla suma de 319.650 euro, bani nedeclarați la controlul de frontieră.

„La verificări, şoferul a declarat că geanta îi aparține, iar banii sunt ai lui. Acesta a mai declarat că dorea să ajungă în Italia, de unde urma să cumpere mai multe mașini, pe care, mai apoi, să le ducă spre vânzare în Ucraina. Însă nu a putut prezenta niciun document justificativ și nici nu a declarat suma pe care o avea asupra sa conform legislației în vigoare”, transmite Poliția de Frontieră.

În acest caz, întreaga sumă de bani a fost reţinută până la clarificarea situației, urmând ca ulterior să fie luate măsurile în consecință.

Ultima oră