Expropieri pe lotul doi al autostrăzii Sibiu - Pitești. Zeci de case ar urma să fie demolate
foto Adevărul

Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică, la finele primei săptămâni din luna decembrie, un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea exproprierilor pe Lotul Boița – Cornetu al A1.

Tronsonul al doilea al Autostrăzii Sibiu – Pitești traversează patru localități, în Sibiu: Boița și Turnu Roșu, iar în Vâlcea: Câineni și Racovița, din Țara Loviștei. Potrivit documentului este vorba în total despre 740 de imobile, cea mai mare parte în localitățile vâlcene (698), anunță ziarul Adevărul.

Lista imobilelor proprietate privată supuse exproprierii, după cum rezultă din evidențele unităților administrativ – teritoriale, urmează să fie aprobată. Acestea totalizează o suprafață de peste 1,1 milioane metri pătrați (90% în Vâlcea), valoarea totală a despăgubirilor fiind estimată la 5,77 milioane de lei. Cea mai mare sumă de despăgubire la capitolul „exproprieri autostradă” de pe lotul 2 al A1 ar urma să fie dată localității Câineni – peste trei milioane de lei.

„Cei mai afectați dintre cetățeni vor fi cei care au proprietăți la distanță foarte mică de Autostrada Sibiu Pitești. Ei sunt cei nemulțumiți pentru că traseul trece chiar prin gospodăriile sau terenurile lor, unii dintre ei fiind astfel nevoiți să se mute, pentru că vor rămâne fără case”, a explicat primarul comunei Câineni – Vâlcea, Ion Nicolae, pentru „Adevărul”.

Pentru Lotul 2 Boița–Cornetu prețurile încă nu au fost stabilite. „Deocamdată nu se știe cu cât vor fi despăgubiți, pentru că nu s-a publicat nimic în acest sens. Noi încă mai lucrăm la eliberarea titlurilor de proprietate”, a mai precizat primarul din Câineni.

Contractul pentru proiectarea și execuția Secțiunii Boița – Cornetu, semnat cu asocierea MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S se ridică la valoare de 4,25 miliarde de lei fără TVA. Ar trebui să fie gata în 2028. Traseul are o lungime de 31,33 km.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică